Obsesia cursului de schimb, desfiinţată de BNR

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Obsesia cursului de schimb, desfiinţată de BNR

Economie 10 Noiembrie 2011 / 00:00 495 accesări

Zi statică pentru leu. Moneda naţională s-a apreciat nesemnificativ în faţa euro, cu 0,01%, cursul ajungând la 4,3534 unităţi. În acelaşi timp, dolarul american a câştigat teren în raport cu leul, paritatea afişată de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 3,1855 unităţi, în creştere cu 0,75% faţă de şedinţa precedentă. Pe piaţa valutară, leul s-a tranzacţionat marţi în jurul valorii de 4,35 lei/euro, cu o uşoară tendinţă de depreciere, închizând ziua la 4,3580 unităţi. „Cursul a fost stabil şi în debutul şedinţei interbancare de ieri, în vreme ce monedele din regiune au înregistrat pierderi importante”, spun economiştii ING Bank. Tot ieri, francul elveţian a fost cotat la 3,5333 lei, cu 1,19 bani mai mult decât marţi. Evoluţia statică a leului poate fi pusă şi pe seama declaraţiilor guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, care a spus că, în prezent, banca centrală se uită mai puţin decât se crede la cursul de schimb. „Trebuie să scoatem această obsesie că ne uităm numai la cursul de schimb. Realitatea este că începem să ne uităm mai puţin, pentru că nu avem încotro. Dar ne uităm la alte lucruri care ar putea să fie chiar mai păcătoase decât o mişcare de 2 - 3 procente a cursului de schimb”, a declarat Mugur Isărescu.



12