Obţinerea unei a doua cetăţenii reprezintă un mijloc eficient de a emigra şi de a avea acces pe piaţa muncii unui stat dezvoltat în lipsa unor politici migraţioniste coerente şi motivate economic. De exemplu, autorităţile din Hong Kong au fost nevoite, săptămîna trecută, să recurgă la măsuri extreme împotriva cetăţenilor chinezi ce încearcă să obţină rezidenţă în această regiune cu statut special din cadrul Chinei pentru a avea acces la oportunităţile economice ale fostei colonii britanice. Ofiţerii din cadrul birourilor de imigrare au primit dispoziţii să interzică accesul pe teritoriul Hong Kong-ului femeilor aflate în ultimele luni de sarcină, bănuite că intenţionează să nască în această zonă pentru a permite copiilor să primească drept de şedere.

Această practică nu este însă caracteristică doar Chinei. Imigranţii şi chiar turiştii vizează o practică similară în Statele Unite deoarece legislaţia americană permite nou născuţilor pe teritoriul american să obţină cetăţenia. Uniunea Europeană, la rîndul său, acordă dreptul de rezidenţă imigranţilor în funcţie de cererile de cetăţenie. În multe cazuri, o persoană al cărei bunic este cetăţean al unui stat comunitar poate depune cerere de acordare a cetăţeniei cu condiţia ca părinţii săi să obţină acelaşi statut.

Cetăţenia are din ce în ce mai puţină legătură cu patriotismul, şansa unei vieţi mai bune reprezentînd o prioritate mai mare decît confirmarea sensului identităţii sau apartenenţei.