Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a afirmat ieri că „marile puteri şi Iranul au o ocazie istorică să soluţioneze problema nucleară iraniană, dar statele din grupul 5+1 trebuie să-şi revizuiască atitudinea, pentru a corespunde mai bine noii poziţii iraniene”. Zarif urmează să se întâlnească cu omologii săi din ţările grupului 5+1 (SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania), mâine, la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU. Este prima dată când ministrul de Externe al Iranului şi omologii săi din grupul 5+1 se întâlnesc pentru a discuta despre programul nuclear controversat al Teheranului. Iranul este suspectat de marile puteri occidentale că încearcă să se doteze cu arme nucleare, sub acoperirea unui program nuclear civil, ceea ce Teheranul dezminte.
Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, care conduce negocierile grupului 5+1 cu Iranul, a anunţat luni că se va întâlni din nou cu Zarif, la Geneva, în octombrie, pentru o primă serie de negocieri după venirea lui Rohani la putere, în iunie. Ultimele negocieri au avut loc la începutul lui aprilie, la Almati, în Kazahstan. Totuşi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului iranian de Externe a insistat asupra „drepturilor absolute ale Iranului asupra activităţilor nucleare paşnice, în special asupra îmbogăţirii uraniului pe teritoriul său”. De asemenea, Zarif a avertizat împotriva unor mari aşteptări privind rezultatele întâlnirii de mâine între miniştrii de Externe: „Trebuie să spun că în politica externă este nevoie să dăm dovadă de răbdare, calm, tact şi să desfăşurăm acţiuni bine calculate şi gândite pentru un obiectiv, pentru că problemele acumulate nu pot fi soluţionate în cadrul uneia sau mai multor întâlniri”.