Trei occidentali, printre care o americancă şi un britanic, ambii musulmani, au fost ucişi de armata siriană, miercuri, în nord-vestul Siriei, a anunţat, joi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), precizând că aceştia ajutau rebeliunea. Au fost împuşcaţi mortal în timpul unei ambuscade în regiunea Idleb, iar armata a găsit la ei hărţi cu poziţii militare, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul OSDO. Naţionalitatea celui de-al treilea occidental rămâne necunoscută. Contactat la Washington de AFP, un oficial din cadrul Departamentului de Stat american a afirmat că este la curent cu acest caz.
FRONT ÎMPOTRIVA ISRAELULUI Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a afirmat într-un interviu acordat televiziunii Al-Manar că în Siria există o presiune populară pentru deschiderea frontului din Golan cu Israelul. Platoul Golan a fost ocupat de Israel în 1967 şi de la acea dată nu mai sunt violenţe între cele două ţări, care au rămas teoretic în stare de război. Incidente minore au avut loc în Golan, de la începutul conflictului din Siria. În timp ce trupele regimului duc o bătălie dură împotriva rebelilor, al-Assad denunţă un ”război mondial condus împotriva Siriei şi a politicii de rezistenţă”, o aluzie la axa Siria - Iran - Hezbollah împotriva Israelului. Preşedintele sirian, căruia opoziţia şi occidentalii îi cer să renunţe la putere, a declarat că nu va ezita să se prezinte la alegerile prezidenţiale din 2014, dacă poporul vrea acest lucru.
În ceea ce priveşte livrarea de către Rusia a unor rachete sol-aer sofisticate S-300, el a recunoscut că regimul său a primit un prim lot. Însă Rusia încă nu a livrat rachete sol-aer de tip S-300 Siriei, contrar a ceea ce a sugerat preşedintele Bashar al-Assad şi s-ar putea nici să nu facă acest lucru în 2013, au informat, vineri, publicaţii ruseşti. Potrivit ”Vedomosti”, nu este sigur că sistemele de arme prevăzute într-un contract în valoare de un miliard de dolari americani semnat în 2010 vor fi livrate în acest an. În plus, şase luni vor fi necesare pentru a instrui personalul sirian şi a testa rachetele înainte să devină operaţionale. Moscova a apărat, marţi, livrarea către Damasc a unor sisteme sofisticate sol-aer de tip S-300, capabile să intercepteze în zbor avioane sau rachete teleghidate, prezentând-o ca pe un factor de descurajare a unei intervenţii externe în Siria. Rusia ar putea livra Siriei zece avioane de luptă de tip MiG-29 MM/2, a anunţat, vineri, directorul constructorului, Serghei Korotkov. Rusia este unul dintre ultimii susţinători ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, căruia continuă să-i livreze arme, spre nemulţumirea occidentalilor.
EMBARGO RIDICAT UE a oficializat, vineri, schimbarea regimului său de sancţiuni împotriva Siriei, după decizia controversată luată de cele 27 de state membre de a ridica embargo-ul privind armele destinate opoziţiei, sub presiunea Marii Britanii şi a Franţei. Regimul care modifică măsurile restrictive, adoptate progresiv de la începutul conflictului în 2011, este aplicabil începând de sâmbătă şi va fi în vigoare până la 1 iunie 2014. Acesta cuprinde câteva interdicţii privind importurile şi exporturile, spre exemplu embargo-ul petrolier, precum şi restricţii privind investiţiile, activităţile financiare şi sectorul transporturilor. Pe de altă parte, 179 de persoane legate de represiunea violentă din Siria rămân vizate de măsura de îngheţare a averilor şi de interdicţia de a călători în UE. Îngheţarea averilor vizează şi 54 de entităţi, printre care şi Banca Centrală a Siriei.