„Rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU împotriva Iranului sunt ilegale”, a declarat într-o conferinţă de presă, şeful delegaţiei regimului de la Teheran la negocierile de la Moscova, Said Jalili, subliniind că marile puteri nu au motive să se îndoiască de scopul paşnic al programului nuclear iranian. Acesta consideră că negocierile vizând programul nuclear iranian derulate la Moscova au fost mai serioase şi mai realiste decât cele desfăşurate anterior, dar că, pentru a ajunge la o înţelegere, este nevoie de reuniuni la nivel de experţi.
Iranul a propus patru linii de cooperare: încrederea, cooperarea pentru transparenţă, lupta împotriva proliferării armelor nucleare şi cooperarea nucleară. „Am insistat asupra faptului că cooperarea poate începe atunci când gesturile vin din ambele părţi, gesturi care nu sunt contrare drepturilor Iranului, mai ales în ceea ce priveşte îmbogăţirea uraniului, inclusiv îmbogăţirea la 20%”, a insistat Said Jalili. În cursul negocierilor de la Moscova între grupul 5+1, format din SUA, Rusia, China, Franţa, Marea Britanie şi Germania, şi Iran, marile puteri şi-au reiterat cererea către regimul de la Teheran de a opri activităţile de îmbogăţire a uraniului la 20% aşa cum este cazul în prezent şi să închidă uzina subterană de la Fordo, a subliniat la rândul său şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, într-o conferinţă de presă separată.
Eforturile de a stopa ambiţiile nucleare ale Iranului se duc pe mai multe fronturi. SUA şi Israelul au dezvoltat sofisticatul virus informatic Flame, care culege informaţii, în pregătirea unui sabotaj cibernetic menit să încetinească abilitatea Iranului de a dezvolta arma nucleară, afirmă oficiali occidentali. Acest program de tip malware, masiv, a cartografiat şi monitorizat reţelele de computere ale Iranului, transmiţând un flux constant de informaţii în vederea pregătirii unei campanii de război cibernetic. Acest efort, în care sunt implicate Agenţia de Securitate Naţională americană, CIA şi armata israeliană, a inclus utilizarea de programe de distrugere ca virusul Stuxnet, pentru a produce defecţiuni echipamentelor iraniene de îmbogăţire a uraniului. Detaliile dezvăluite despre Flame oferă noi indicii despre această aparentă primă campanie susţinută de sabotaj cibernetic împotriva unui adversar al SUA. Au existat unele speculaţii potrivit cărora SUA au avut un rol în dezvoltarea Flame, însă colaborarea în vederea creării virusului dintre Washington şi Israel nu a fost confirmată niciodată. Cercetători în domeniul securităţii din sectorul comercial au raportat săptămana trecută că Virusul Flame conţine o parte din acelaşi cod ca Stuxnet. Experţii au descris această suprapunere ca pe un fel de probă de ADN, care arată că cele două programe de tip malware sunt proiecte paralele în spatele cărora se află aceeaşi entitate. Purtători de cuvânt ai CIA, NSA, Biroului Directorului Informaţiilor Naţionale americane şi Ambasadei Israelului la Washington au refuzat să facă vreun comentariu.