Poliţia a izolat ieri tabăra instalată în centrul capitalei ucrainene de susţinătorii fostului premier Iulia Timoşenko, pentru a protesta faţă de arestarea sa. De asemenea, forţele de ordine au blocat accesul la tribunalul Peciorski, unde se judecă procesul. Cinci autobuze cu forţe speciale ale poliţiei au ajuns ieri dimineaţă la tribunalul Peciorski, iar patru dintre ele s-au apropiat de cele circa 30 de corturi instalate de manifestanţi. Mai mulţi parlamentari care se află printre protestatari au declarat că, de fapt, corturile lor sunt „săli de audiere publice”, ce nu pot fi îndepărtate în baza unei decizii a justiţiei. Tribunalul Peciorski a dispus vineri arestarea Iuliei Timoşenko, acuzată de abuz de putere. Ieri, instanţa a interzis reuniunile în masă până pe data de 31 august, la cererea Primăriei din Kiev.
După arestarea fostului premier au curs condamnările internaţionale. SUA şi Marea Britanie sunt îngrijorate şi au afirmat că vor urmări îndeaproape situaţia din jurul contractului de gaz semnat de fosta şefă a Guvernului. Procesul în care este acuzată Iulia Timoşenko vizează un contract încheiat în 2009 între Ucraina şi Rusia, pentru furnizarea de gaz. Parchetul susţine că acordul a provocat statului ucrainean pierderi de peste 1,5 de miliarde de grivne, aproximativ 130 de milioane de euro. Pe lângă acest caz, lidera opoziţiei este acuzată că a folosit necorespunzător suma de 425 de milioane de dolari pe care Guvernul pe care îl conducea i-a primit în 2009 din vânzarea drepturilor de emisie de dioxid de carbon, în baza Protocolului de la Kyoto. Mai mulţi politicieni europeni şi ONG-uri şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu ancheta. Astfel de acţiuni riscă să afecteze relaţiile ucraineano-europene. Iulia Timoşenko riscă până la zece ani de detenţie, dacă va fi găsită vinovată. Fostul premier a respins în repetate rânduri acuzaţiile, spunând că sunt politice.