Societatea de Explorări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin (SEOPPM) Oceanic-Club este membră în Comisia Naţională pentru Cercetarea Antarcticii a Academiei Române. „În acest context echipa noastră pregăteşte două proiecte pentru susţinerea dezvoltării relaţiilor deschise României de regretatul explorator dr. ing. Teodor Negoiţă, precum şi pentru construirea unora noi. Toate acestea în vederea facilitării accesului unui număr cât mai mare de cercetători români în zona Antarcticii. România are obligaţia morală faţă de memoria savantului Emil Racoviţă, primul biolog din lume care a ajuns şi a lucrat în Antarctica (în cadrul expediţiei internaţionale “Belgica”, în anul 1897 – n.r.), să continue prezenţa ştiinţifică pe acest continent. Noi ne asumăm rolul de susţinători, în măsura posibilităţilor noastre umane, tehnice, logistice şi financiare, ai oricărui demers profesionist în direcţia prezenţei româneşti pe acest continent”, a declarat directorul SEOPPM Oceanic-Club, biolog Răzvan Popescu-Mirceni. Implicarea SEOPMM Oceanic-Club în promovarea dezvoltării prezenţei ştiinţifice româneşti în Antarctica este parte a strategiei propriului program operaţional WoBi (World Biodiversity) lansat anul acesta, la începutul lunii octombrie. Celebrul explorator român Teodor Negoiţă a participat, în 1998, la a 43-a expediţie rusă în Antarctica; în 2002/2003, la a 19-a expediţie chineză în Antarctica; în 2005/2006 a organizat prima expediţie naţională ştiinţifică în Antarctica la staţia \"Law-Racoviţă\", iar în 2007 a participat la cea de-a 52-a expediţie rusă în Antarctica.
SEOPPM Oceanic-Club are o vastă experienţă în domeniul organizării şi desfăşurării expediţiilor ştiinţifice. Începând din 1995, echipa SEOPMM Oceanic-Club a organizat 48 de expediţii în afara frontierelor României, dintre care 14 expediţii ştiinţifice în cadrul programelor Explorator şi Transfarica şi 34 expediţii educaţionale pentru elevi şi studenţi în cadrul diviziei “Explorator Junior” a programului Explorator. Partenerii în desfăşurarea expediţiilor ştiinţifice până în
prezent sunt: Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Ştiinţe Agricole - Universitatea “Ovidius” Constanţa, Institutul de Speologie “Emil Racoviţă” al Academiei Române, Facultatea de Geografie - Universitatea Bucureşti, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi, Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Ljubljana (Slovenia), Institutul Pentru Cercetări asupra Biodiversităţii din cadrul Universităţii Primorska (Slovenia), Institutul de Înalte Studii Marine din Latakkia (Siria), Universitatea din Damasc (Siria), Universitatea Mohamed V Agdal (Regatul Maroc), Muzeul de Istorie Naturală din Toulon (Franţa), Da Vinci Learning - Da Vinci Media GmBH (Germania). „Din anul 2005 am reuşit să menţinem un ritm susţinut de cel puţin o misiune ştiinţifică externă pe an cu durata mai mare de o lună de zile, în cadrul unui proiect comun cu muzeul “Grigore Antipa” („Contribuţii ştiinţifice româneşti la cercetarea faunei mediteraneene” – n.r.), a mai declarat biologul Popescu-Mirceni.