Curtea de Arbitraj Sportiv (CAS) a anunţat, sîmbătă, după o şedinţă desfăşurată la Beijing, că înotătorul Octavian Guţu nu poate reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice, pentru că a făcut parte din delegaţia României la Campionatele Mondiale din 2007, de la Melbourne. El a făcut parte din ştafeta României de 4x100 m mixt, contribuind decisiv la calificarea acesteia la Jocurile Olimpice. Născut la Chişinău, Guţu a revenit în ţara natală şi se află în prezent la Beijing, în speranţa că va putea concura pentru Republica Moldova, sub culorile căreia a participat şi la Jocurile Olimpice de la Atena. „Motivul refuzului a fost că Octavian Guţu a reprezentat România la Campionatele Mondiale de la Melbourne, din 2007, iar conform Chartei Olimpice, o schimbare a naţionalităţii sportive este posibilă doar după trei ani de la ultima participare la o competiţie pentru fosta sa ţară”, au afirmat membrii juriului. Ei au mai spus că federaţiile naţionale ale celor două naţiuni implicate şi forul internaţional de profil pot reduce acea perioadă, însă este puţin probabil ca Guţu să mai facă demersuri, el anunţînd înaintea plecării spre Beijing că va fi ultima sa participare la o ediţie a Jocurilor Olimpice.