Octogenar bătut pentru a fi jefuit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Octogenar bătut pentru a fi jefuit

Eveniment 27 Iulie 2010 / 00:00 728 accesări

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu, a fost reţinut de oamenii legii după ce, duminică seară, a încercat să-şi jefuiască un vecin. Oamenii legii spun că Aurel Păun, agresorul, a petrecut mai mult timp cu victima, Gheorghe Bărboi, de 85 de ani, şi au băut împreună. Cei doi sunt prieteni, iar Păun obişnuia să-l tundă pe vecinul şi să-l bărbierească, lucru pe care l-a făcut şi în seara aceea. La un moment dat, în jurul orelor 19.00, Păun, ameţit de aburii alcoolului, a tăbărât pe vecinul său şi a încercat să-i fure 100 de lei pe care îi avea într-un buzunar. Nu a fost, însă, atât de simplu precum s-ar fi aşteptat, pentru că victima a opus rezistenţă şi a început să strige după ajutor. Enervat, Păun l-a lovit pe bătrân cu capul în gură şi-a continuat atacul cu pumnii. Norocul octogenarului a fost că un nepot de-al său, care se afla într-o cameră alăturată, a auzit gălăgie şi a intervenit la timp. Poliţiştii spun că Andrei Aurel Bărboi l-a imobilizat pe Păun şi apoi a alertat autorităţile. La adresa respectivă a ajuns şi un echipaj al ambulanţei, care l-a transportat pe bătrânul agresat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat pentru îngrijiri. Aurel Păun a fost prezentat, ieri, procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.



12