Oferte de creditare pentru constănţeni, la CreditEXPO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oferte de creditare pentru constănţeni, la CreditEXPO

Justiție 28 Iunie 2008 / 00:00 586 accesări

În premieră, pe parcursul a trei zile, Constanţa este gazda tîrgului CreditEXPO. Evenimentul se desfăşoară în perioada 27-29 iunie, în incinta Muzeului de Artă Constanţa şi găzduieşte cinci bănci şi două firme de brokeri de credite: ATE Bank, Bank Leumi, BRD, FinGroup, Finzoom, Raiffeisen Bank şi Unicredit Ţiriac. Potrivit managing directorului Creative Brand Comunication, Cristina Udrescu, manifestarea este un prilej de prezentare a celor mai noi oferte de creditare disponibile la bănci, IFN-uri şi brokeri de credite. „Tîrgul se adresează tuturor formelor de creditare. Strategia organizării implică atingerea tuturor zonelor de dezvoltare. Din experienţă spun că persoanele fizice prezintă un grad mai ridicat de interes pentru că ştiu exact ce să întrebe şi fiecare doreşte să nu mai piardă timpul”, a declarat Udrescu. La acest tîrg sînt aşteptaţi peste 1.500 de vizitatori, dat fiind faptul că, încet-încet, interesul pentru contractarea de credite a crescut, cu toate că, la nivelul Constanţei, încă se menţine o teamă faţă de serviciile oferite de bancă. Motivul organizării acestui tip de tîrg este a veni în sprijinul cetăţenilor şi pentru a se stabili o legătură mai mare de comunicare între bancă şi client. CreditEXPO poate fi vizitat de vineri pînă duminică. Vineri şi sîmbătă, expoziţia este deschisă între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică, între 10.00 şi 16.00, iar accesul publicului este liber.

Taguri articol


12