Oferte pentru livrarea a 1.000 microbuze destinate transportului şcolarilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
MDRAP

Oferte pentru livrarea a 1.000 microbuze destinate transportului şcolarilor

Social 30 Decembrie 2014 / 00:00 518 accesări

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a primit cinci oferte pentru livrarea unui număr de 1.000 de microbuze destinate transportului şcolar în localităţi cu relief preponderent de deal, valoarea licitaţiei ridicându-se la 138,7 milioane de lei (TVA inclusă). Ofertele au fost depuse de Mercedes-Benz România, Renault Commercial Roumanie, Ţiriac Auto, Union Motors Car Sales şi asocierea Rădăcini Motors şi IAC Management. Cele 1.000 de microbuze de tip 16+1 locuri reprezintă primul lot al licitaţiei. Pentru loturile 2,3 şi 4 nu s-au depus oferte, potrivit datelor disponibile pe www.e-licitatie.ro. Cele trei loturi includ 7 microbuze tip 16+1 locuri cu tracțiune integrală, 4 microbuze tip 16+1 locuri cu echipare specială pentru persoane cu dizabilități şi 3 autobuze/autocare cu minim 40 de locuri pentru centre de pedagogie curativă.

Pentru lotul 5 al licitaţiei, care presupune achiziţionarea a 2 autobuze/autocare cu minim 50 de locuri pentru centre școlare de educație incluzivă, autoritatea contractantă a primit oferte de la Mercedes-Benz România (subcontractant C&I Eurotrans XXI), MHS Truck&Bus, Iveco Truck Services (terţ susţinător Iveco Czech Republic) Anadolu Automobil Rom şi Briari's Ind (judeţul Dolj).

Finanţarea achiziţiei celor 1.000 de microbuze este asigurată prin fonduri de la bugetul de stat. Autovehicule vor fi livrate la 6 luni de la data atribuirii contractului.



12