Oferte speciale la spectacolele Casei de Cultură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oferte speciale la spectacolele Casei de Cultură

Cultură 24 Mai 2010 / 00:00 504 accesări

La Casa de Cultură a Sindicatelor, săptămâna începe cu umor. Comedia „Doctor de femei”, în regia lui Emanuel Pârvu, îi va aduce, în această seară, de la ora 19.00, pe scena de la malul mării, pe actorii Mihai Bendeac şi Adrian Titieni. Spectacolul s-a mai jucat şi în toamnă, fiind primit cu entuziasm de către constănţeni, care s-au lăsat seduşi de umorul ameţitor al piesei lui Georges Feydeau şi de verva actorilor. În „Doctor de femei”, Mihai Bendeac joacă rolul unui încurcă-lume, Bassinet, pe care însuşi actorul l-a înzestrat cu „darul sâsâitului”. Însă, în încercarea de a fi mereu de ajutor, simpaticul Bassinet produce doar încurcături. Din distribuţia piesei mai fac parte actorii: Anca Sigartău, Cristina Cioran, Adina Popescu, Mariana Dănescu, Emanuel Pârvu, Vlad Corbeanu şi Gabi Costin. Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse, dar care doresc să uite, pentru o oră şi jumătate, de grijile cotidiene, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu, a lansat oferta specială: „doi pe un bilet”. De această propunere generoasă beneficiază elevii, studenţii, pensionarii şi şomerii. Bilete se mai găsesc, la preţul de 50 lei.

Dacă săptămâna a început cu teatru, joi, iubitorii dansului în poante sunt aşteptaţi să urmărească capodopera ceaikovskiană „Frumoasa din pădurea adormită”, în variantă.... kieveană. Şi la acest spectacol se aplică generoasa ofertă doi pe un bilet pentru elevi, studenţi, pensionari şi şomeri. Şi la viitorul spectacol al lui Tudor Gheorghe, „Chemarea păsării de-acasă”, publicul poate beneficia de generoasa ofertă, preţul unui tichet fiind de 60 lei. Spectacolul îndrăgitului trubadur al timpurilor moderne, programat peste o săptămână, în ultima zi a lui Florar, are la bază opere însemnate din creaţia poetului şi prozatorului Mircea Micu.

Taguri articol


12