Tragedie la malul mării! Un ofițer al Serviciului de Pază și Protecție (SPP), în vârstă de 31 de ani, din județul Prahova, a murit înecat, ieri după-amiază, în stațiunea Neptun. Oamenii legii spun că Florin Drăgănoiu, care venise în vacanță împreună cu iubita sa, a intrat în apa mării pentru a face o baie, în ciuda valurilor mari, chiar în zona vilei de protocol a președintelui Traian Băsescu. După aproximativ un sfert de oră, iubita ofițerului SPP s-a alarmat pentru că nu l-a mai văzut la suprafață și a mers la salvamarii din zonă, pe care i-a anunțat că victima a intrat în mare pentru a se scălda și încă nu a ieșit la mal. Aceasta a sunat și la 112, anunțând cele întâmplate, iar la fața locului au fost trimiși scafandrii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea", polițiștii de frontieră, dar și un echipaj de ambulanță. Până la venirea autorităților, salvamarii au intrat în mare pentru a-l căuta pe bărbat. În ajutor au sărit și angajații unei baze nautice, cu două ski-jet-uri, însă valurile mari i-au răsturnat, așa că au fost nevoiți să renunțe.
ANCHETĂ Scafandrii și salvamarii au "periat" zona indicată de iubita ofițerului și, după aproape o oră de căutări, trupul neînsuflețit al lui Drăgănoiu a fost găsit și scos la mal. Din nefericire, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată... Martorilor nu le-a venit să creadă. „Tânăra cu care era s-a dus și i-a căutat pe salvamari și pe polițiști și, când au început ei să se agite, ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Apoi au venit și scafandrii și au pornit căutările. La un moment dat, mă gândeam că nici nu este în apă, deoarece nu dădeau de urma lui. Din nefericire, s-a dovedit că s-a înecat“, a declarat un turist. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga din Mangalia, pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei exacte a morții. Polițiștii constănțeni au pornit o anchetă, aceștia urmând să stabilească împrejurările exacte în care tragedia a avut loc. Potrivit unor surse, Florin Drăgănoiu era unul dintre aghiotanţii vicepremierului Daniel Constantin.