Oficiali NATO şi afgani, înşelaţi de un pretins lider taliban

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oficiali NATO şi afgani, înşelaţi de un pretins lider taliban

Externe 24 Noiembrie 2010 / 00:00 365 accesări

Un bărbat care a negociat în numele talibanilor cu lideri afgani s-a dovedit a fi un impostor, după ce timp de câteva luni a pretins în mod fals că este un lider al insurgenţilor, respectiv mollahul Akhtar Muhammad Mansour, informează ”New York Times”. Se pare că mollahul Mansour nu era de fapt cine pretindea că era. SUA şi oficiali afgani susţin că bărbatul a fost un impostor, iar negocierile purtate timp de câteva luni nu au dat rezultatele scontate. ”Nu era el. Şi i-am dat o mulţime de bani”, a mărturisit un diplomat occidental de la Kabul. Oficiali afgani şi din cadrul NATO au avut trei întâlniri cu acest bărbat, care venise din zonele tribale din Pakistan, unde se află mulţi lideri talibani. Pretinsul lider taliban s-a întâlnit chiar şi cu preşedintele Hamid Karzai, fiind adus la Kabul cu un avion NATO. Oficialii americani susţin că de la început au fost sceptici în legătură cu identitatea celui care pretindea că era mollahul Mansour, numărul doi în ierarhia talibanilor, după mollahul Mohammed Omar. Într-un final, o persoană care îl cunoştea pe Mansour de mulţi ani le-a spus oficialilor afgani că acesta nu seamănă deloc cu liderul taliban.

Taguri articol


12