Noi reglementări privind accesul public la documente UE au determinat unul dintre departamentele Comisiei Europene să pună în circulaţie un ghid al transparenţei, care atrage oficialilor atenţia cu privire la ceea ce scriu în mesajele electronice. Ghidul de 15 pagini a fost pus în circulaţie în luna ianuarie pentru oficialii din cadrul Direcţiei Generale pentru Comerţ din cadrul Comisiei, unul dintre cele mai importante organisme, care afectează milioane de persoane din cadrul şi dinafara UE. Acesta le aminteşte angajaţilor că orice document, inclusiv mesajele electronice, pot fi făcute publice.
”Nu faceţi referiri la prînzul extraordinar pe care l-aţi luat în particular cu un reprezentant din industrie sau nu adăugaţi un post-scriptum în care să îl/o întrebaţi dacă ar vrea să vă întîlniţi pentru o băutură”, se arată în document. Acesta le oferă, de asemenea, oficialilor ponturi despre cum să diminueze posibilitatea de interpretare a informaţiilor solicitate şi evitarea secretizării unor părţi din documente. Ghidul îi sfătuieşte, de asemenea, pe oficiali să structureze rapoartele întîlnirilor lor în două părţi, una factuală sau neutră, care poate fi făcută publică şi una mai personală/subiectivă, cea cu evaluări şi recomandări, asupra căreia se va reveni şi care nu poate fi făcută publică.
Nu toată lumea este de acord cu noile reglementări. ”Este o încercare scandaloasă de a legitima încercările repetate ale Direcţiei Generale pentru Comerţ de a proteja dovezi ale legăturilor sale cu persoane din grupuri de lobby”, a declarat Pia Eberhardt, directoarea Corporate Europe Observatory, o organizaţie neguvernamentală din domeniul transparenţei. Aceasta consideră că ghidul contravine în mod direct spiritului şi literei noii reglementări privind transparenţa. Reglementarea europeană privind transparenţa datează din 2001, dar Comisia Europeană a propus recent revizuirea acesteia, în urma unor plîngeri din partea avocatului european al poporului şi mai multor cazuri în justiţie.