Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a luat măsura restricţionării accesului la datele cu caracter personal obţinute în urma prelucrării electronice, dar oficiile de pe lîngă tribunale eliberează la cerere datele înscrise în registrul comerţului. OUG 82/2007 pentru modificare şi completarea Legii 31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative identice este o obligaţie a României impusă de legislaţia europeană, pentru protecţia datelor cu caracter personal, a comunicat Biroul de presă al Ministerului Justiţiei. Atît normele europene, cît şi cele naţionale nu urmăresc ascunderea identităţii (numele, prenumele, calitatea) acţionarilor, asociaţilor sau administratorilor societăţilor comerciale, ci datele acestora, cu caracter personal, precum CNP, locul şi data naşterii etc., se precizează în comunicat.
Astfel, demersul celor care doresc să afle identitatea acţionarilor nu va fi, în niciun fel, îngreunat. În continuare, orice persoană poate afla structura acţionariatului unei societăţi comerciale. Ministerul Justiţiei invocă Directivele europene 95/46EC şi 2002/58/EC, care reglementează protecţia datelor cu caracter personal în statele membre ale UE. Pe de altă parte, România a ratificat Convenţia pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal prin Legea 682/2001 şi Protocolul adiţional la Convenţie prin Legea nr. 55/2005. În acelaşi timp, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România a aderat, impune asigurarea protejării acestora şi în special a dreptului la viaţa privată în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal. Din această cauză, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a luat măsura restricţionării accesului la datele cu caracter personal obţinute în urma prelucrării electronice. \"În acelaşi timp, vă aducem la cunoştinţă faptul că oficiile registrului comerţului de pe lîngă tribunale eliberează în continuare, la cerere, pentru oricine dovedeşte interesul, copii certificate care conţin toate datele înscrise în registrul comerţului, inclusiv datele personale\", se mai arată în citată.