Preşedintele ţării a declarat, vineri, că a propus la Consiliul European ca Oficiul pentru combaterea criminalităţii informatice să devină o agenţie a Uniunii Europene. Preşedintele a precizat că pagubele cibernetice pentru anul 2012, la nivelul UE, se ridică la aproximativ 290 de miliarde de euro şi că zilnic sunt atacate şi scoase din funcţiune 148.000 de calculatoare prin atacuri cibernetice. Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, şi secretarul general adjunct al Consiliului Europei, Gabriella Bettaini-Dragoni, au semnat, la jumătatea lunii octombrie, un memorandum privind înfiinţarea, la Bucureşti, a unui Oficiu pentru combaterea infracţiunilor cibernetice. Oficiul de luptă împotriva criminalităţii informatice care va funcţiona la Bucureşti este „un proiect extrem de important şi suntem foarte onoraţi pentru această alegere a României de a găzdui un centru care vizează colaborarea celor 47 de state membre ale Consiliului Europei pentru combaterea acestui flagel“, a declarat Titus Corlăţean, cu ocazia semnării Memorandumului de Înţelegere privind înfiinţarea acestui birou.