În baza unui nou regulament pregătit de şefii MApN, MAI, MJ, STS şi SRI, în fiecare unitate va fi desemnat un ofiţer de contrainformaţii şi de securitate militară, precum şi un responsabil cu protecţia mediului. Noul regulament prevede că ofiţerul cu contrainformaţiile şi securitatea militară în garnizoană „culege informaţii specifice domeniului de activitate, necesare păstrării în orice moment a demnităţii şi onoarei personalului, prevenind atât persoana în cauză, pe şeful/comandantul acesteia, cât şi pe comandantul garnizoanei asupra celor constatate“. Mai mult, tot el este obligat „să ia măsuri pentru cunoaşterea stării de spirit a personalului militar din unităţile militare din garnizoană“. În fiecare garnizoană va exista, de asemenea, un responsabil cu protejarea mediului. El va asigura aplicarea în garnizoană a legislaţiei de mediu, coordonează activitatea de informare şi perfecţionare a pregătirii personalului din garnizoană cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului şi iniţiază, coordonează şi promovează acţiuni pe linia protecţiei mediului în garnizoană. Noul document înlocuieşte regulamentul „R.G.9-Regulament de Garnizoană“ aprobat prin ordin al ministrului Apărării 83/2001 şi completat printr-un alt ordin, M 44/2002.