Oglinzi furate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oglinzi furate

Eveniment 29 Iulie 2011 / 00:00 881 accesări

Doi tineri s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi de oamenii legii la scurt timp de la comiterea unui furt. Tinerii au fost opriţi de un echipaj mixt de poliţie, miercuri seară, pe strada Dezdrobirii, din Constanţa. În urma unui control de rutină, poliţiştii au observat că cei doi aveau asupra lor sticla a două oglinzi auto. Cei doi au fost identificaţi ca fiind Ciprian Ionuţ Bujor, de 22 de ani, din localitatea Gîrceni, judeţul Vaslui şi Ionuţ S., de 16 ani, din Constanţa. În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că oglinzile fuseseră furate cu puţin timp înainte de la un autoturism parcat. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat şi sunt cercetaţi în stare de libertate. Cercetările în acest caz sunt continuate de poliţiştii din cadrul Compartimentului Furturi din Auto, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.

Taguri articol


12