Oil Terminal, în pragul dezastrului?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Bombă petrolieră”: Petrom pleacă la Petromidia. Vânt de faliment

Oil Terminal, în pragul dezastrului?

Eveniment 15 Martie 2012 / 00:00 3717 accesări

Dacă anul trecut, în ciuda crizei economice şi, implicit, a rulajului scăzut de produse petroliere, societatea constănţeană Oil Terminal a reuşit să înregistreze profit (pe tot anul), în 2012, viitorul societăţii este pus sub semnul îndoielii. La doar câteva luni de la începutul anului în curs, cel mai mare client al Oil Terminal, Petrom România, a anunţat că va înceta parteneriatul cu societatea constănţeană. „Astăzi (ieri - n.r.), în jurul orei 15.00, reprezentanţii Petrom ne-au informat că vor părăsi terminalul şi-şi vor muta afacerile la Petromidia. Aceasta este o pierdere foarte mare pentru noi, în condiţiile în care compania rula 30-35% din cantitatea totală de produs petrolier din cadrul Oil Terminal”, a declarat managerul general al societăţii constănţene, Silviu Wagner. El a precizat că decizia Petrom a fost luată pe fondul evenimentelor din cadrul societăţii, mai exact, al grevei generale declanşate luni de membrii Sindicatului Oil Terminal. „În urma încetării activităţii, Petrom nu a putut încărca o navă cu benzină. Mai grav este faptul că reprezentanţii companiei petroliere vor ridica pretenţii de ordin financiar, urmând să ceară Oil Terminal plata pierderilor înregistrate de ei din cauza întârzierilor în operarea produsului petrolier”, a mai spus Wagner. El şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte planurile celorlalţi clienţi ai societăţii pe care o conduce, o parte dintre ei fiind tentaţi să urmeze exemplul Petrom. „În aceste condiţii, următorul pas îl constituie falimentul. Acest lucru înseamnă dispariţia tuturor celor 1.178 de locuri de muncă din cadrul societăţii”, a spus directorul Oil Terminal.

PIERDERI DE DOUĂ MILIOANE DE LEI Reamintim că, la începutul săptămânii, membrii Sindicatului Oil Terminal au declanşat greva generală pe termen nelimitat, nemulţumiţi de faptul că nu le-a fost acordată majorarea salariilor cu 3,4%, cerută pentru 2012. Ei au primit, în urma negocierilor cu conducerea societăţii, o majorare de 2%, începând cu a doua jumătate a anului. „Responsabilitatea plecării Petrom aparţine managerului general, care s-a dovedit a fi inflexibil în dialogul cu sindicaliştii”, a spus liderul Sindicatului Oil Terminal, Aurel Gheorghe. Conducerea societăţii a depus o plângere penală împotriva iniţiatorilor protestului, pe care îl consideră ilegal. În prima zi de grevă, (luni - n.r.), compania a înregistrat o pierdere de două milioane de lei. Managerul societăţii a explicat că, deşi numărul salariaţilor care participă efectiv la grevă este mic (luni, din cei 316 salariaţi prezenţi pe tură, doar 90 erau în grevă generală), greviştii fac presiuni asupra colegilor pentru a nu-şi desfăşura activitatea. „Potrivit legislaţiei, nimeni nu poate interzice angajaţilor să-şi desfăşoare activitatea dacă aceştia doresc să muncească, indiferent de forma de protest decisă de sindicalişti. Cu toate astea, greviştii au făcut tot posibilul pentru a-i împiedica pe colegii lor să continue programul normal de lucru”, a spus Wagner.



12