Fostul mare prim-balerin al Operei Naţionale Bucureşti, Marinel Ştefănescu, stabilit de 41 de ani în Italia, a revenit la Constanţa, pe 2 octombrie, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, cu un spectacol susţinut de Compania de Balet Clasic „Liliana Cosi - Marinel Ştefănescu”, pe care a înfiinţat-o în anul 1978. În acelaşi an, la Constanţa, maestrul Oleg Danovski înfiinţa Ansamblul de balet clasic şi contemporan. Maestrul Marinel Ştefănescu, în vârstă de 67 de ani, care, până să fugă în Italia, forma un cuplu de vis cu balerina Ileana Iliescu pe scena Operei bucureştene, a găsit răgazul, la finalul spectacolului, să acorde cotidianului „Telegraf” un scurt interviu, în care a evocat personalitatea maestrului Oleg Danovski, alături de care a avut privilegiul să lucreze. În prezent, artistul realizează coregrafiile Companiei de Balet Clasic „Liliana Cosi - Marinel Ştefănescu” din Italia, împărţindu-şi timpul între dans şi pictură.

Reporter (R.): Ce amintiri vă leagă de maestrul Oleg Danovski?

Marinel Ştefănescu (M.Ş.): Ultima oară când m-am întâlnit cu maestrul Oleg Danovski a fost în aprilie 1990. Eram în relaţii foarte bune. A fost cel mai talentat dintre maeştri. Mi-aduc aminte că odată eram la Klagenfurt, în Austria, unde eu dansam în baletul „Coppelia”, iar Petre Ciortea şi Magdalena Popa au fost chemaţi la Partid. Atunci, într-o singură noapte, împreună cu Luli (n.r. prim-balerina Ileana Iliescu), a trebuit să învăţ tot „Mandarinul miraculos” (n.r. balet de Bela Bartok), cu maestrul Danovski şi cu soţia lui, Gabriela. Oleg Danovski a fost un mare talent, un mare artist, un mare regizor. Din punct de vedere artistic, era extraordinar. Am amintiri superbe legate de Oleg Danovski. A fost primul care m-a băgat în pas-de-trois, în Siegfried (n.r. rolul principal din baletul „Lacul lebedelor”, de Ceaikovski). Era o persoană extrardinară. Era pisălog, dar extraordinar.

R.: Cum l-aţi cunoscut pe maestru?

M.Ş.: În 1966, era în juriul concursului internaţional de balet de la Varna, când am luat medalia de aur. Atunci m-a cunoscut cu adevărat. Până atunci mă cunoştea ca fiind nepotul lui Gabriel Popescu (n.r. un alt mare prim-balerin, unchiul lui Marinel Ştefănescu). După aceea, în teatru.

R.: Pentru că aţi pomenit de concursul de la Varna, ce părere aveţi despre competiţiile de balet?

M.Ş.: Vorba unui maestru de la Sankt Petersburg: concursurile sunt pentru cai, nu pentru artişti. Ele sunt bune pentru cei foarte tineri, nu pentru un artist care a intrat deja în teatru.

R.: Baletul rămâne marea dragoste, însă şi pictura ocupă un rol important în viaţa dvs.

M.Ş.: Într-adevăr. Am descoperit pictura după ce m-am lăsat de balet, în 1997. Cam târziu (râde), la 51 de ani. Am dansat încontinuu până la 51 de ani. În vara anului 1997, aveam 72 de kilograme, acum am 100.

R.: Aveţi o aplecare către universul spiritual...

M.Ş.: Într-adevăr, pentru că cea mai importantă influenţă în tot ceea ce am făcut a fost credinţa. Am făcut multe balete pe această temă: „Anafura”, „Noua grădină”.