Congresul CIO de la Berlin, din 1909, a acordat organizarea celei de-a cincea ediţii a Jocurilor Olimpice de vară uneia dintre ţările cu mare forţă şi tradiţie sportivă: Suedia. La Stockholm au participat 2.407 sportivi (48 de femei) din 28 ţări, pentru prima oară fiind sportivi de pe toate cele cinci continente. Au dispărut din program probe ca jeu de paume, roque şi au apărut altele noi: pentatlonul modern, 5.000 m şi spectaculoasele probe de ştafetă 4x100 m şi 4x400 m! Numărul maxim de concurenţi dintr-o ţară la o singură probă se micşorează din nou: 10. Olimpiada durează “doar” două luni şi jumătate (5 mai - 22 iulie) şi a fost considerată una dintre cele mai reuşite din istorie. În clasamentul pe medalii, gazdele ocupă primul loc, cu 65 de medalii, la mică distanţă de SUA, care au dobîndit 62. Suedezii propun şi un lider individual: la tir, Vilhelm Carlberg, cu cinci medalii (3 aur, 2 argint), urmat de un alt scandinav, finlandezul Hannes Kolehmainen, cu 3 de aur şi una de argint în probele de fond, programate în premieră la Stockholm. La 5.000 m, Kolehmainen bate şi recordul mondial, performanţa sa rezistînd zece ani, pînă cînd a fost ameliorată de celebrul Paavo Nurmi. Se afirmă aici şi exoticul Paea Kakanamoku, fiul unui prinţ din Hawai, care face furori cu stilul său de înot (era vorba, în fapt, de actualul stil liber!), adjudecîndu-şi titlul la 100 m şi argintul la ştafeta 4x200 m. “Bătrînelul” Oscar Swahn, care cîştigase aurul la Londra, în proba de tir, a recidivat pe teren propriu, devenind cel mai în vîrstă campion olimpic din istorie: 64 de ani şi 8 luni! Tot la tir, nord-americanul Alfred Lane “împuşcă” trei medalii de aur. Şi Eric Lemming scrie istorie, suedezul cîştigînd pentru a doua oară medalia de aur la aruncarea suliţei, într-un stil nealterat pînă astăzi. Totuşi, marele erou al ediţiei rămîne Jim Thorpe (1888-1953), învingător detaşat la pentatlon şi decatlon, dar descalificat după zece luni, pentru că ar fi primit... 60 de dolari ca jucător de baseball, pe cînd era elev la Şcoala indienilor din Carlisle. Se pare că decizia a fost influenţată, de fapt, tocmai de apartenenţa lui Thorpe la “rasa roşie” (se numea în realitate Wa Thon Chuck şi era din tribul Sioux), act de rasism demascat de însuşi Coubertin! După ce a reclamat ani de zile medaliile furate şi a fost nevoit să “se descurce” cu patru dolari pe săptămînă, Jim Thorpe a devenit eroul filmului “Uriaşul stadioanelor” (cu Burt Lancaster în rolul principal), iar cei 25.000 de dolari ce i-au revenit în urma ecranizării vieţii sale i-au asigurat un trai decent în ultimii doi ani de viaţă, alături de cei şapte copii. De-abia după moartea sa (criză cardiacă, în 1953), Congresul SUA votează o rezoluţie prin care se cere CIO reabilitarea marelui atlet, act care s-a produs, însă, abia la 18 ianuarie 1983, la Los Angeles, medaliile răpite pe nedrept fiind înmînate urmaşilor săi de către Juan Antonio Samaranch.

Revenind la ediţia suedeză, să consemnăm şi succesul ei pe plan... financiar. Pentru prima oară, Jocurile Olimpice devin rentabile: la investiţii de 766.000 coroane, suedezii au cîştigat 822.000!