Luni, 2 aprilie 2018, la Colegiul de Arte Regina Maria Constanța debutează Olimpiada Națională de Arta Actorului, ediția 2018. Evenimentul este organizat de Ministerul Educației Naționale prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța și Școala Gimnazială nr. 38 Dimitrie Cantemir Constanța, în parteneriat cu Teatrul de Stat Constanta, Universitatea Ovidius Constanta, Direcția pentru Sport a Județului Constanța și Junior Chamber International Constanța.
La concurs participă 150 de elevi și cadre didactice din întreaga țară. „Este un eveniment cultural de anvergură, o clară oportunitate oferită județului nostru în vederea promovării valorilor cultural-artistice, a învățământului vocațional constănțean, precum și a imaginii județului Constanța în rândul participanților, elevi și profesori din întrega țară“, a afirmat inspectorul școlar general, Zoia- Gabriela Bucovală.
Olimpiada Naţională de Arta Actorului este o competiţie rezervată elevilor din învățământul de artă, clase cu specializarea arta actorului, desfășurată pe două secțiuni:
a) individual, cu participarea elevilor claselor a XI-a și a XII-a; la secțiunea individual, elevii concurează separat pe sexe şi pe ani de studiu.
b) trupe de teatru, cu participarea elevilor selecționați din oricare din clasele ciclului liceal. La secțiunea trupe de teatru, concurează trupe compuse din maximum 15 elevi.
Probele de concurs pentru secțiunea individual sunt următoarele:
PROBA I: RECITAL Proba se compune din: recitare și monolog
a) pentru recitare, concurenţii vor pregăti cinci creaţii literare, după cum urmează: o poezie lirică, o poezie filozofică, o poezie de forţă, o poezie populară şi o fabulă. În concurs candidatul va recita doar trei din aceste creaţii, la alegerea juriului național;
b) pentru monolog, concurenţii vor prezenta două monologuri, unul tragic şi unul comic, fiecare cu durata de max. 10 min.;
PROBA a II-a: IMPROVIZAŢIE Proba va cuprinde exerciţii de improvizaţie şi jocuri teatrale care vor fi conduse de unul sau mai mulţi membri ai juriului național. Durata exerciţiului de improvizaţie nu va depăşi 50 de minute.