Primele întreceri ale zbuciumatului secol al XX-lea ar fi trebuit să se desfăşoare la Chicago, conform promisiunii făcute americanilor de către Coubertin, încă din 1894. Cum, însă, în 1904 se împlinea un secol de cînd SUA cumpăraseră Louisiana de la Franţa, şi-a depus candidatura şi St. Louis. Diferendul a fost soluţionat de... preşedintele Theodore Roosevelt, în favoarea “capitalei bumbacului”. Dar, fiindcă J.E. Sullivan, preşedintele comitetului de Organizare, nu şi-a onorat promisiunea de a pune la dispoziţia europenilor o flotă de vase de război, doar 29 de concurenţi de pe “bătrînul continent” au ajuns la marea întrecere. În total, au participat 651 de sportivi, dintre care doar... şase femei. Din nou, olimpiada a fost integrată unei Expoziţii Internaţionale, ceea ce a dus la prelungirea competiţiei pentru cîteva luni (1 iulie - 23 noiembrie). SUA a dominat categoric, cîştigînd 244 de medalii (a doua clasată, Germania a avut doar 15!), cu Anton Heida (gimnastică, cinci medalii de aur şi una de argint), Marcos Hurley (ciclism, patru titluri) şi George Eyser (gimnastică, trei medalii de aur şi două de argint) în rol de vedete. La atletism, s-a impus excepţionalul Archie Hahn, triplu campion la sprint (100, 200 şi... 60 m), rezultatul de la 200 metri (21,6 secunde) fiind întrecut abia în... 1932! La aruncarea discului, nord-americanii Michael Sheridan şi Ralph Rose au terminat la egalitate: 39,28 mi. S-a executat aruncare... de baraj, şi Sheridan a învins cu o diferenţă de 1,52 m. O cursă cu peripeţii a fost cea de maraton. Pe stadion a intrat primul Fred Lorz, care a şi fost sărbătorit ca învingător. S-a aflat, însă, că el străbătuse 14 km din cei 42 într-un... automobil, pînă cu 9 km înainte de finiş, cînd s-a dat jos şi a continuat să alerge, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat! A fost suspendat pe viaţă, iar învingător a fost declarat cel de-al doilea clasat, Thomas Hick. Şi despre acesta s-a spus că n-ar fi concurat cinstit: era, se pare, dopat! De altfel, a fost olimpiada marilor scandaluri. Contrar principiilor olimpice, organizatorii s-au făcut vinovaţi de rasism, introducînd în program două zile rezervate... sportivilor de culoare (primii africani la Jocurile Olimpice: Len Thau şi Jan Mashiani)! Prevăzînd marile deficienţe organizatorice, Pierre de Coubertin nici măcar nu s-a deplasat la St. Louis, la ceea ce avea să fie denumită ulterior drept o “şarlatanie deşănţată”! Şi pe bună dreptate, dacă ne gîndim că au existat meciuri de box... feminin, sau “demonstraţii” de lupte împotriva “burilor primitivi”. Să consemnăm, totuşi, un pas înainte: după ce, în 1896, învingătorii au primit cununi de laur, iar în 1900 - umbrele sau indispensabili, la St. Louis s-au acordat, în premieră, chiar... medalii de aur, argint şi bronz!