Cei mai buni studenţi din facultăţile de economie din toată ţara se întîlnesc la Constanţa, în perioada 13-15 noiembrie, pentru a participa la Olimpiada Naţională a Studenţilor Economişti - Secţiunea Management. Evenimentul, organizat de Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER), în parteneriat cu Facultatea de Ştiinţe Economice (FSE) din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, se află la a treia ediţie şi reuneşte, în acest an, aproximativ 55 de studenţi din toate centrele universitare ale ţării. „Este prima ediţie care se desfăşoară la Constanţa. Pe parcursul desfăşurării Olimpiadei, studenţii şi masteranzii care participă vor avea posibilitatea să-şi evalueze şi să-şi îmbogăţească cunoştinţele, să facă schimb de idei cu privire la management, astfel încît, la finalul competiţiei, să plece cu un bagaj informaţional mult mai complex”, a declarat prodecanul FSE şi totodată preşedintele comitetului de organizare al Olimpiadei, prof. univ. dr. Dan Epure. Deschiderea festivă a Olimpiadei are loc astăzi, începînd cu ora 9.00. Evenimentul se va desfăşura pe două secţiuni. Secţiunea I cuprinde management general şi comparat, cultura managerială şi leadership şi economie şi managementul producţiei, iar secţiunea II cuprinde managementul resurselor umane. „Scopul acestei Olimpiade este atragerea celor mai buni studenţi către activitatea de cercetare ştiinţifică”, a afirmat preşedintele de onoare al Olimpiadei, prof. univ. dr. Constantin Roşca.