Olimpică la Limba turcă, pasionată de dansuri populare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Olimpică la Limba turcă, pasionată de dansuri populare

Justiție 11 Ianuarie 2010 / 00:00 903 accesări

Nihal Nasipali are două pasiuni: Limba turcă şi dansurile populare turceşti. Elevă în clasa a XII-a a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (CNMB) Constanţa (profilul matematică-informatică bilingv engleză), adolescenta a obţinut rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Limba Turcă desfăşurată în anul şcolar 2008-2009. „La olimpiade am participat din generală. Printre materiile la care am susţinut olimpiade se numără matematica, limba română şi fizică. Am obţinut, însă, numai rezultate la nivel judeţean, fără a mă califica la fazele naţionale”, povesteşte Nihal. În clasa a X-a, tânăra a urmat cursuri de limba turcă, la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanţa, cu prof. Fedis Gelal. „Mulţumită doamnei profesoare Fedis Gelal am ajuns să particip la olimpiade de limba turcă. Ea a fost cea care m-a sfătuit să concurez”, a declarat tânăra. În clasa a X-a, Nihal a participat, pentru prima dată, la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba Turcă şi a câştigat premiul I, calificându-se la faza naţională. La Olimpiada Naţională de Limba Turcă, Nihal a obţinut menţiune. Acest rezultat a impulsionat-o pe adolescentă. „După ce am obţinut, în clasa a X-a, menţiune la faza naţională, am început să mă pregătesc mai intens pentru anul următor, sperând la un rezultat mai bun. Mă întâlneam cu prof. Fedis Gelal după ore şi lucram la vocabular şi partea de gramatică”, mai povesteşte Nihal. Anul următor, în clasa a XI-a, tânăra s-a înscris din nou la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba Turcă. A luat premiul I, ceea ce i-a asigurat participarea la faza naţională. Pregătirea intensă din cursul anului i-a adus şi rezultatul mult dorit. Nihal a obţinut premiul I la Olimpiada Naţională de Limba Turcă.

VIITOR MEDIC STOMATOLOG?. „Nu ştiu dacă în acest an voi mai reuşi să particip. Fiind în clasa a XII-a, programul este foarte încărcat. Nu este vorba de programa şcolară, ci de faptul că trebuie să mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat. Dacă olimpiada se va suprapune cu pregătirea pentru bacalaureat sau cu problele orale care se susţin pe parcursul clasei a XII-a, nu voi mai putea participa”, a declarat, dezamăgită, Nihal. Cea mai mare pasiune a tinerei o reprezintă dansurile populare turceşti. Nihal face parte dintr-un ansamblu de dansuri populare turceşti, cu care a participat la mai multe spectacole, atât în ţară, cât şi în străinătate. „Acesta este hobby-ul meu, asta îmi place să fac. Am fost cu ansamblul în mai multe oraşe din ţară, dar am avut plecări şi în oraşe din ţări precum Tucia şi Bulgaria”, a spus Nihal. În ciuda pasiunii pe care o are pentru dansurile tradiţionale, după ce va absolvi liceul, tânăra se va înscrie la cursurile Facultăţii de Stomatologie din Bucureşti, afirmând că aceasta este meseria care i se potriveşte.

Taguri articol


12