Oltchim - neprivatizat, dar fericit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Oltchim - neprivatizat, dar fericit

Economie 07 Iunie 2014 / 00:00 735 accesări

Oltchim a aplicat toate măsurile de restructurare posibile şi imposibile şi a devenit viabil, putând lua chiar şi credite, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. „Combinatul petrochimic din Râmnicu Vâlcea nu mai are pierderi, este eligibil pentru împrumuturi şi are piaţă de desfacere“, a spus premierul. Vineri a expirat termenul de privatizare a Oltchim, însă autorităţile nu sunt speriate. Cu câteva zile în urmă, ministrul Economiei, Constantin Niţă, spunea că Oltchim nu va fi închis şi, în caz că nu se găseşte un investitor până vineri, va fi vândut altă dată: „Oltchim este un obiectiv al Guvernului. Să nu-şi închipuie cineva că îl vom închide“. Niţă a adăugat că Oltchim nu trebuie să mai acumuleze pierderi şi că are nevoie de finanţare pentru a putea pune în funcţiune una sau două linii de producţie: „Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (principalul furnizor de materii prime al combinatului, controlat de OMV Petrom - n.r.). Avem discuţii chiar şi cu OMV“. Statul deţine, în prezent, 54,7% din acţiunile combinatului aflat în insolvenţă din ianuarie 2013. De atunci şi până acum, toate încercările de privatizare au eşuat.



12