ÎN ATENŢIA COMISIEI EUROPENE După câteva zile (aparent) liniştite, oala sub presiune din bucătăria statului, cunoscută sub numele de Oltchim, a explodat. După ce ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a discutat miercuri cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Joaquin Almunia, şi i-a cerut aprobarea unui ajutor de stat de 45 milioane euro pentru combinatul vâlcean, 300 de salariaţi ai Oltchim şi Arpechim au pichetat ieri sediul Ministerului Economiei, cerându-şi salariile şi un strop de normalitate şi leşinând de foame. A fost o acţiune caracterizată de acelaşi Vosganian drept „normală din perspectiva democraţiei”, dar „întârziată”, şi un semn al unei dispute sindicale. „Sperăm ca toată chestiunea cu ajutorul de stat să se rezolve. Comisia Europeană nu este un ghişeu care aprobă orice cerere. Discuţia cu Almunia a fost bună, el a acceptat soluţia mea privind viitorul Oltchim, dar mi-a spus că răspunsul CE va depinde de cum vor evalua datele pe care le-am transmis noi”, a spus Vosganian. Toată tevatura a pornit după ce firma Alvarez&Marsal, aleasă de băncile creditoare ale Oltchim, a evaluat că pentru funcţionarea la 50 - 60% din capacitate, Oltchim are nevoie de 40 - 45 milioane de euro, sumă suficientă pentru păstrarea tuturor angajaţilor, dar insuficientă pentru obţinerea unui profit din care să-şi achite datoriile.
DEADLINE AMENINŢĂTOR În prezent, Oltchim funcţionează la doar 15% din capacitate, motiv pentru care Vosganian le-a recomandat sindicaliştilor să îi picheteze pe cei care au decis să integreze activele Arpechim „fără un bun discernământ economic”. „De când sunt ministru, salariile au fost plătite la timp, ieri şi azi se plătesc restanţele de anul trecut. Totuşi, nu cred că este oportun să avem acum revendicări salariale. Sindicaliştii au întârziat cu 1-2 ani mişcările de protest, care sunt binevenite, dar care ar fi trebuit făcute când Oltchim a început să aibă pierderi”, a spus Vosganian. Potrivit Ministerului Economiei, la jumătatea lui martie va fi desemnat administratorul special al Oltchim, iar până în iunie se va definitiva strategia de privatizare a combinatului. „Administratorul judiciar evaluează acum toate contractele încheiate de Oltchim şi le va denunţa pe cele încheiate fără un temei economic”, a precizat Varujan Vosganian. Un lucru este cert - autorităţile au la dispoziţie doar două săptămâni în care să facă rost de 45 milioane euro pentru Oltchim. De unde va face statul rost de bani... sperăm doar că nu de la noi.