Oltchim s-a antrenat pe plaja din Mamaia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin

Oltchim s-a antrenat pe plaja din Mamaia

Sport 13 Iulie 2012 / 00:00 974 accesări

Sosită într-un cantonament la Constanţa, campioana României la handbal feminin, Oltchim Rm. Vîlcea, a efectuat, ieri, un prim antrenament pe plaja din staţiunea Mamaia. Cele 13 jucătoare, însoţite de antrenorul Jakob Vestergaard şi restul staff-ului tehnic, au încercat să dribleze căldura sufocantă, dar şi numeroşii turişti prezenţi la malul mării, astfel că şedinţa de pregătire a fost programată la primele ore ale dimineţii. Supravegheata de secundul Steluţa Luca, vâlcencele au avut parte de două serii de alergare de câte o jumătate de oră. Revenită după pauză de un an, portarul Paula Ungureanu a rămas în urma plutonuuil, condus de una dintre achiziţiile de marcă din această vară, portugheza Alexandrina Barbosa.

„Este cald şi frumos la Mamaia şi sunt obişnuită cu astfel de temperaturi, chiar dacă în Portugalia începeam pregătirea undeva prin august”, a spus interul stânga, explicând apoi de ce a ales să vină la Oltchim: “Prima experienţă în România, la Rulmentul Braşov, nu a fost una fericită, dar acum este cu totul altceva. Oltchim este un club profesionist şi am venit aici să câştig trofee. M-a convins proiectul demarat în această vară. În liga Campionilor, sunt multe echipe tari şi este greu să vorbeşti de o favorită. Sigur că printre pretendente sunt Gyor, Krim şi, bineînţeles, noi. Avem un atuu în experienţa antrenorului, care a câştigat deja trofeul, şi vine cu altă mentalitate. Trebuie să o luăm însă pas cu pas, să muncim mult şi sunt convinsă că vor veni şi victoriile”. După-amiaza, Oltchim s-a antrenat în Sala Sporturilor, iar în această dimineaţă are programată o nouă şedinţă de pregătire pe plajă.



12