Sfadă mare la Bistriţa-Năsăud. Preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Moldovan (PSD), îl acuză pe liderul filialei judeţene a PDL, deputatul Ioan Oltean, că se uită mai mult după femei decât după proiecte. Contextul? Emil Radu Moldovan şi-a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, realizările după un an la şefia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi a răspuns acuzaţiilor lui Ioan Oltean, care susţinea că nu a făcut nimic. „O să-i dau un răspuns special bunului meu prieten, deputatul Ioan Oltean (PDL), căruia îi doresc multă sănătate şi fericire. Ocupă un loc nemeritat, pe banii publici ai oamenilor. Dacă tot vorbeşte despre demisii, este primul care ar trebui să demisioneze, pentru că n-a fost ales el în Colegiul 3, ci Alexandru Pugna. Deputatul Colegiului 3, de drept, este Alexandru Pugna, care lucrează în sprijinul cetăţenilor din judeţ, iar Ioan Oltean mănâncă banii contribuabilului, ca să mai facă vinerea conferinţe de presă şi să mintă cu neruşinare - şi am proprietatea termenilor - vizavi de ce se întâmplă în judeţ. El ar trebui să-şi pună nişte ochelari de cal dacă nu vede, să nu se mai uite după gagici în stânga şi în dreapta, să se uite la şantierele judeţului“, a declarat Emil Radu Moldovan. Preşedintele CJ a spus că speră să fie „ultima dată“ când vorbeşte despre Ioan Oltean, „care mănâncă banii publici şi reprezintă cetăţenii în condiţiile în care n-a fost ales“. „Să se mai gândească la diferenţa între cele circa 70.000 de voturi pe care le-a luat Emil Radu Moldovan şi cele 7.000 ale lui. Totul a început după ce, în 21 iunie, un filmuleţ realizat de PDL Bistriţa-Năsăud, care prezenta starea unor drumuri din judeţ în raport cu promisiunile din campania electorală ale şefului Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan (PSD), a fost prezentat de deputatul PDL Ioan Oltean, care îi cerea lui Moldovan „să plece acasă“. În ultima parte a filmului, era scris pe fond negru: „În concluzie, promisiuni multe, realizări zero, dacă nu cumva Radu Moldovan îşi trece la realizări numirea fratelui său la conducerea CFR, patru consilieri angajaţi pe criterii politice, două jeep-uri de serviciu, împărţirea banilor judeţului la clientela politică, tăieri de panglici la proiecte realizate de alţii, chermeze şi distracţii“ şi erau prezentate fotografii de pe pagina de pe o reţea de socializare a preşedintelui CJ.