Oltean nu vrea referendum pe tema unicameralului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
„Nu este binevenit“

Oltean nu vrea referendum pe tema unicameralului

Politică 08 Ianuarie 2014 / 00:00 393 accesări

Vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat ieri, la Bistriţa, că un nou referendum pe tema Parlamentului unicameral, adus în discuţie de preşedintele Traian Băsescu, este „caduc, totalmente nepotrivit şi nu e binevenit“, din moment ce „poporul s-a pronunţat deja“. Ioan Oltean a declarat într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, referitor la afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu potrivit căreia şeful statului nu exclude posibilitatea repetării referendumului privind Parlamentul unicameral, care ar putea fi organizat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că nu i se pare o idee bună. Viceliderul PDL a fost întrebat cum apreciază ultimele declaraţii făcute de Traian Băsescu la adresa PDL şi dacă este de părere că preşedintele „ar avea ceva“ cu partidul condus de Vasile Blaga. „Eu nu cred că preşedintele României ar trebui să aibă ceva cu PDL, fiindcă PDL nu a avut niciodată ceva cu preşedintele României. Pe principiul simetriei juridice, reacţiile ar trebui să fie cam aceleaşi“, a spus Oltean. De asemenea, întrebat ce rol va juca preşedintele Traian Băsescu în 2014, Oltean a răspuns: „Eu sper să joace un rol pozitiv, aşa cum a jucat, de altfel, preşedintele. Preşedintele unui stat, indiferent că e vorba de România sau de alt stat, trebuie să joace un rol pozitiv“.

Taguri articol


12