La nici trei luni după ce a fost eliberat din puşcărie, un tânăr de 29 de ani este la un pas să ajungă iar în spatele gratiilor. Bărbatul este acuzat că, miercuri după-amiază, a tâlhărit un om al străzii. Potrivit anchetatorilor, un apel la 112 anunţa, în jurul orei 17.00, că un bărbat a fost bătut şi jefuit de un individ. Autorităţile au fost alertate de un prieten al victimei, care le-a spus poliţiştilor că agresiunea a avut loc pe strada Albastră, din municipiul Constanţa. Un poliţist din cadrul Secţiei 5 şi un jandarm s-au deplasat în scurt timp la locul indicat. Oamenii legii au aflat de la victimă că un individ, pe care îl cunoaşte din vedere, l-a acostat şi l-a lovit de mai multe ori cu pumnii şi cu picioarele. După ce tânărul s-a prăbuşit pe asfalt, agresorul i-a furat telefonul mobil marca Nokia, dar şi o lanternă. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a primi îngrijiri medicale. Oamenii legii au pornit pe urmele agresorului şi, în scurt timp, acesta a fost prins în apropierea zonei în care comisese fapta. Cazul a fost preluat de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale. Prejudiciul, în valoare de 100 de lei, a fost recuperat şi predat păgubitului. Agresorul, Vasile Vasilache, a fost reţinut pe bază de ordonanţă. Suspectul este recidivist şi a ieşit din închisoare în urmă cu trei luni, fiind condamnat tot pentru tâlhărie.