Cea de-a doua ediţie a concursului judeţean de creaţie literară „Excelenţei sale, cartea!” şi-a desemnat câştigătorii, duminică, la Mangalia, în sala Casei de Cultură. Cei peste 200 de elevi participanţi, din Mangalia, Constanţa şi Mihail Kogălniceanu, şi-au demonstrat talentul literar în compoziţii având ca temă Marea Neagră. În urma deliberării juriului, cea mai importantă distincţie a concursului, „Premiul Dora Alina Romanescu”, i-a revenit elevei Diandra Mihaela Suciu - clasa a VIII-a, de la Şcoala „Gala Galaction”, pregătită de profesor Elena Petcu, participantă cu rezultate deosebite la Olimpiada Naţională de Limba Română 2012 şi premiată la multe alte competiţii de literatură şi creaţie literară pentru copii. De asemenea, s-au acordat premiile I, II şi III, dar şi menţiuni pentru cei mai talentaţi copii de la clasele IV-VIII.
APRECIERI ŞI DARURI SURPRIZĂ Prezent la eveniment a fost şi primarul municipiului Mangalia, Mihai Claudiu Tusac, acesta invitându-i pe scenă, alături de el, pe toţi copiii prezenţi în sală, pentru a le oferi câte un dar surpriză, apreciind, totodată, implicarea cadrelor didactice. „Ştiţi că mama mea a fost profesor şi vă consider un al doilea părinte pentru copiii noştri, în mâinile dvs. stă viitorul ţării. De aceea consider că munca dvs. trebuie reconsiderată, trebuie să redăm demnitatea profesiei didactice prin reîntregirea salariilor, prin realocarea fondurilor necesare dezvoltării unui învăţământ de calitate, prin acordarea tuturor drepturilor legale pe care le deţineţi (tichetele-cadou, 100 euro pe an pentru materiale didactice, banii cuveniţi celor răsplătiţi cu distincţia „Gheorghe Lazăr” şi multe altele). Felicit toţi părinţii şi copiii participanţi la acest proiect şi în special pe cei care l-au iniţiat!”, a spus primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac.
Premiile au fost înmânate de educatoarea Gela Ivaşcu, managerul editurii „Pescăruş”, Iulian Popescu, editorul Ioana Antonică, directorul Şcolii „Gala Galaction”, prof. Adriana Popescu, Monica Tusac şi scriitoarea Dora Alina Romanescu.
TRIPLĂ... CORECTARE Lucrările au fost corectate de trei ori: o dată în instituţia organizatoare, ulterior la Bistriţa, apoi la editura „Pescăruş”, reprezentată de editor Ioana Antonică. Ca o noutate a acestei ediţii, lucrările premiate au fost desigilate chiar pe scenă, în faţa spectatorilor, pentru transparenţă totală.
Concursul „Excelenţei sale, cartea!” este parte a proiectului cu acelaşi titlu, coordonat de Şcoala cu clasele I-VIII „Gala Galaction” Mangalia - director prof. Adriana Popescu, prin profesorul pentru învăţământul primar Dorina Florea şi prof. Elena Petcu, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mangalia, editura „Pescăruş” şi Librăria „Dora Alina Romanescu”.
Din cadrul festivităţii de premiere nu au lipsit momentele artistice susţinute de îndrăgiţi interpreţi de muzică populară din localitate, precum Romeo Gheorghe şi Gianina Piţu, dar şi de participanta la emisiunea-concurs X-Factor, Georgeta Băloiu.