MONUMENTUL EROILOR Prefectul Bogdan - Iulian Huţucă a participat, ieri, la ceremonia militară şi religioasă organizată cu prilejul Zilei Eroilor de către Prefectura Constanţa în colaborare cu Comandamentul Flotei. În afara prefectului, la ceremonii au mai participat directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa, Petrică Munteanu, reprezentantul Consiliului Judeţean Constanţa Sebastian Rancichi, reprezentanţi ai serviciilor deconcentrate şi ai partidelor politice, elevi şi cadre militare. Oficialităţile au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial şi la Grupul Funerar al Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, situate în Cimitirul Central din Municipiul Constanţa. Referitor la eveniment, Petrică Munteanu a declarat: „Înălţarea Domnului şi comemorarea eroilor sunt momente importante din viaţa românilor şi mă bucur că la aceste evenimente participă şi copii, care trebuie să fie educaţi în spirit patriotic”. La rândul său, prefectul a spus că în ziua de azi se vorbeşte tot mai puţin de exemplul înaintaşilor, despre demnitate naţională, despre onoare şi sacrificiu pentru semeni. „O astfel de zi ne dă prilejul să readucem în conştiinţa naţională exemplul celor care s-au jerfit pentru ţară”, a spus prefectul.
ACŢIUNI ŞI ÎN JUDEŢ Ziua Eroilor a fost sărbătorită şi în mai multe localităţi din judeţ, printre acestea numărându-se Medgidia şi Mangalia. La Medgidia, manifestările au avut loc la Monumentul Eroilor, unde au fost comemoraţi eroii români căzuţi în luptele purtate de-a lungul vremii pentru apărarea ţării. La Mangalia, Garnizoana şi Primăria au organizat un fastuos ceremonial de comemorare a celor care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea neamului, de-a lungul istoriei. La eveniment au participat: primarul Claudiu Tusac, consilieri locali, cetăţeni, reprezentanţi ai Garnizoanei.