Omagiu adus lui Marian Cozma la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Omagiu adus lui Marian Cozma la Constanţa

Eveniment 11 Februarie 2009 / 00:00 1237 accesări

La iniţiativa Direcţiei pentru Sport a Judeţului şi a conducerii Handbal Club Municipal Constanţa, în faţa Sălii Sporturilor din Constanţa a fost amenajat, ieri, un loc special, unde se pot depune flori sau aprinde o lumînare în memoria handbalistului Marian Cozma. Directorul executiv al HCM-ului, Nurhan Ali, întreg lotul de jucători, staff-ul tehnic al echipei constănţene şi Elena Frîncu, directorul DSJ, au depus flori şi au aprins o lumînare pentru Marian Cozma, fiind depusă şi o coroană de flori pe care scrie: „Sincere condoleanţe. Familia handbalului constănţean“. Deşi programul formaţiei constănţene este unul foarte încărcat, HCM-ul urmînd să dispute duminică, în Slovacia, prima manşă a optimilor de finală ale Cupei Cupelor, conducerea clubului de la ţărmul mării şi jucătorii vor merge joi, la Bucureşti, pentru a fi alături de familia îndurerată. „Indiferent ce am spune sau am face acum, în aceste momente, totul este egal cu zero. Marele păcat este tinereţea şi şansa pe care o avea Cozma de a ajunge cel mai bun handbalist din Europa. S-a schimbat puţin programul echipei pentru a fi alături de familia lui Marian, urmînd ca joi să mergem la Bucureşti. Chiar dacă nu vom putea fi prezenţi vineri la înmormîntare, măcar să fim alături de familie în aceste momente tragice. Este de apreciat că cei de la Veszprem au hotărît să-l facă cetăţean de onoare, dar acum este egal cu zero, nu mai are nicio valoare. Ar trebui să ne apreciem valorile cît sînt în viaţă şi de aceea, în calitatea de consilier local, voi propune primarului ca doi-trei jucători de la HCM să fie făcuţi cetăţeni de onoare ai oraşului Constanţa“, a declarat Nurhan Ali. „Duminică jucăm în deplasare împotriva campioanei Slovaciei, Tatran Preşov, iar o eventuală victorie i-o vom dedica lui Marian“, a spus fostul său coleg de la Naţională, George Buricea. Tot la Sala Sporturilor, suporterii constănţeni au afişat un banner pe care scrie: „Drum bun în Rai, Păsărilă!”. Marian Cozma, jucătorul primei reprezentative a României şi al echipei ungare MKB Veszprem, a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sîmbătă spre duminică, la un restaurant din oraşul unde evolua, după ce sărise în ajutorul unei chelneriţe. În altercaţie au mai fost implicaţi alţi doi jucători de la Veszprem, croatul Ivan Pesic fiind înjunghiat în zona rinichilor, iar sîrbul Zarko Sesum a suferit multiple fracturi craniene. Trupul neînsufleţit al lui Marian Cozma a fost adus, ieri, în ţară, înmormîntarea fiind programată vineri, la cimitirul Pipera din Bucureşti.



12