Omagiu Elenei Roizen

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Omagiu Elenei Roizen

Cultură 27 Mai 2010 / 00:00 2875 accesări

Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen” de la Ovidiu, dedicat memoriei celei mai reprezentative interprete de muzică populară de la ţărm de mare, dar şi descoperirii de tinere talente, tinde să devină un eveniment tradiţional în spaţiul dobrogean. Weekend-ul acesta, pe scena Centrului Cultural Ovidiu, se vor reuni, în cadrul celei de-a III-a ediţii a festivalului, o serie de tineri solişti vocali de muzică populară, dar şi artişti, ansambluri şi trupe consacrate. Festivalul, iniţat în 2008, de Consiliul Judeţean Constanţa, se va desfăşura în perioada 29 - 30 mai, înscriindu-se în seria de activităţi incluse în Zilele Oraşului Ovidiu. Organizatorii evenimentelor sunt Primăria şi Consiliul Local Ovidiu, precum şi Centrul Cultural din localitate.

Ieri, la Centrul Cultural Ovidiu, soţul regretatei artiste Elena Roizen, Marcel Roizen, preşedintele juriului, Petre Paul Nicolescu şi directorul instituţiei gazdă, Romică Stan, au oferit detalii despre desfăşurarea evenimentului. Deşi ediţia 2010 s-a aflat sub semnul întrebării, situaţia de criză afectând serios şi piaţa organizării de evenimente, s-a reuşit, totuşi, soluţionarea acestui impas şi alocarea pentru festival a unui buget de 150.000 lei. „Sunt trup şi suflet ataşat de acest festival, pentru că este locul în care mă întâlnesc cu Elena Roizen”, a mărturisit Marcel Roizen.

? SÂMBĂTĂ ? Suita manifestărilor de la Ovidiu debutează, sâmbătă, de la ora 13.00, la Centrul Cultural, cu festivitatea de deschidere, urmată de un spectacol oferit de copiii de la Grădiniţa Zig Zag, iar de la ora 15.00, de o reprezentaţie a Teatrului pentru Copii şi Tineret din Constanţa. Festivalul „Elena Roizen” se va deschide la ora 17.00, pe scenă urmând să îşi dea concursul tineri din toate zonele folclorice ale ţării. În cadrul competiţiei vor urca pe scenă şase tineri interpreţi constănţeni: Florentina Radu - Oltina, Mariua Brutaru, Ionuţ Petreacă - Săcele, Alexandru Simion - Murfatlar, Adriana Sofica şi Corina Vasile. Ceilalţi participanţi sunt: Ionuţ Popescu şi Gabriel Dumitru - Argeş, Alexandru Pătraşcu, Georgiana Mănăilă şi Letiţia Boroi - Bucureşti, Constantin Moldovan şi Andrei Moldovan - Suceava, Roxana Poiană - Iaşi, Emilia Dorobanţu şi Gabriel Lungu - Olt, Maria Luciana Ene, Daniela Rusu, Ana Măgureanu şi Maria Coardă - Gorj, Ionuţ Zăbârcencu şi Viorica Ciulei - Tulcea, Carmen Olaru şi Ana Stânişor - Braşov, Elena Chiţescu - Dâmboviţa, Profira Cojoară - Dolj, Alin Trocan - Teleorman şi Valentin Ghencea - Buzău. Competiţia se va încheia în jurul orei 19.30, când sunt invitaţi în recital trupa Desu Dui Band şi Mirela Pană, Daniela Condurache, Aurel Sava, Romică Ţociu şi Cornel Palade, Ro-Mania şi Hara. De la ora 23.00, publicul este aşteptat la... club în aer liber.

? DUMINICĂ ? Zilele Oraşului Ovidiu continuă a doua zi la Centrul Cultural, de la ora 13.00, cu spectacolul Grădiniţei „Licurici” şi, de la aceeaşi oră, cu lupte tătăreşti (Kureş), la Complexul Sportiv din localitate. Pe scena Centrului Cultural mai sunt programate, de la ora 14.00, reprezentaţii ale ansamblurilor de dansuri tătăreşti Kanara şi Muguraşii, apoi, de la 15.00, cu spectacole oferite de Societatea de Muzică „Fantastico” din Constanţa şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii.

Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen” îşi va desemna, de la ora 17.00, câştigătorii. Criteriile de selecţie ale juriului vor fi: calitatea vocii şi a interpretării, autenticitatea şi valoarea artistică a pieselor, ţinuta scenică, frumuseţea şi autenticitatea costumelor populare purtate de interpreţi. Organizatori vor acorda celui mai bun concurent Marele Premiu, în valoare de 2000 lei. Se vor mai oferi, de asemenea, premiile I - 1500 lei, II - 1000 lei şi III - 800 lei, precum şi două menţiuni în valoare de 500 lei fiecare.

Gala Laureaţilor va fi urmată de recitaluri susţinute de Ionuţ Apătăchioaie şi Granzulea Sirma, o reprezentaţie a ansamblului folcloric „Dobrogeanca”, apoi, în cadrul Zilelor Oraşului Ovidiu, de concerte prezentate de Andreea Olariu, Heaven, Tomis Quartet, Anna Lesko şi Direcţia 5. Prezentatorii evenimentului vor fi Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.



12