În aşteptarea celei de-a XXIV-a ediţii a Salonului Internaţional de Bandă Desenată, constănţenii fascinaţi de cultura din ţara lui Voltaire sunt invitaţi astăzi, de la ora 11.00, la sediul Alianţei Franceze Constanţa (AFC), la vernisajul expoziţiei foto-documentare „Omagiul Căpitanului Conan”. Inspirată de romancierul Roger Vercel - unul dintre puţinii autori francezi care au scris despre România, alături de Dominique Fernandez şi Paul Morand -, expoziţia se înscrie în seria manifestărilor dedicate comemorării a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. Realizată de Institutul Francez din Bucureşti, în parteneriat cu Arhivele Naţionale din România şi cu Primăria oraşului francez Dinan, expoziţia va rămâne deschisă până pe 17 octombrie. Romanul „Căpitanul Conan” a fost distins, în 1934, cu prestigiosul premiu Goncourt.
„Această manifestare doreşte să atragă atenţia asupra legăturii dintre cele două popoare, român şi francez, indestructibilă pe timp de pace sau de război. Romanul „Căpitanul Conan” este o mărturie vie despre spaţiul românesc din timpul Primului Război Mondial, realizată cu sensibilitate de un francez”, a declarat preşedintele AFC, Ileana Meheleanu.
„Mobilizat în 1914, apoi trimis pe frontul de Est în 1918, Roger Vercel luptă împotriva bulgarilor, defilează la Bucureşti, în ziua armistiţiului, se bate cu bolşevicii în Basarabia, apoi îşi exercită misiunea de raportor la Consiliul de Război înainte de a se întoarce în Franţa. Lunile petrecute în Europa centrală şi orientală l-au marcat definitiv, inspirându-l să scrie cele trei romane: „Strămoşul nostru Traian”, „Căpitanul Conan” şi „Léna”. „Căpitanul Conan” este povestea soldaţilor francezi mobilizaţi să urmeze războiul împotriva ruşilor. Încazarmaţi la Bucureşti, ei se confruntă cu dificultăţile adaptării la legile vieţii de civil. Prin acest roman, Roger Vercel aduce o mărturie inedită despre legăturile întreţinute, la ieşirea din război, între populaţia română, eliberată de sub ocupaţia germană, şi soldaţii francezi privaţi de dreptul de a se întoarce în ţara lor”, se precizează într-un comunicat de presă al AFC.