Cantitatea de deşeuri electrice şi electronice ar urma să crească, pe plan mondial, cu 33% până în 2017, ceea ce ar reprezenta, în fiecare an, câte un munte de 65,4 milioane de tone, aproape de 200 de ori clădirea Empire State Building sau de 11 ori Marea Piramidă din Giza, potrivit unui raport realizat sub egida ONU. ”Până în 2017, într-un an, toate frigiderele, televizoarele, telefoanele mobile, calculatoarele, ecranele, jucăriile electronice şi toate celelalte produse uzate cu o baterie sau un fir electric vor reprezenta un şir de camioane de 40 de tone cu lungimea a trei sferturi din Ecuator”, avertizează acest studiu efectuat de Iniţiativa pentru Rezolvarea Problemei Deşeurilor (Solving the E-Waste Problem, StEp), un parteneriat de organizaţii şi oameni de ştiinţă, dat publicităţii ieri.
În 2012, circa 48,9 milioane de tone de deşeuri electrice şi electronice (DEE) au fost aruncate pe plan mondial, ceea ce reprezintă câte 19,6 kilograme pentru fiecare locuitor al planetei. Dintre marile ţări, SUA sunt cel mai mare generator raportat la numărul de locuitori, cu 29,8 kilograme pentru fiecare persoană. În UE se înregistrează în medie 19,2 kilograme: Germania - 23,2 kg, Marea Britanie - 21,8 kg, Franţa - 21,1 kg, Spania - 18,0 kg, Italia - 17,8 kg. Potrivit studiului, locuitorilor din Qatar le revine cea mai mare cantitate de deşeuri, câte 63 de kilograme, un locuitor din India generează în medie 2,25 kg de DEE, un brazilian - 7,1 kg şi un chinez - 5,4 kilograme. În ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri electrice şi electronice, SUA generează 9,4 milioane de tone pe an, pe locul următor situându-se China, cu 7,3 milioane de tone. China era în 2012 prima piaţă de produse electrice şi electronice, cu 11,1 milioane de tone comercializate, urmată de SUA, cu zece milioane de tone.
Aceste date exclud exporturile, produsele fabricate în China şi vândute în Europa apărând astfel în statisticile pentru Europa. Acelaşi raport recomandă crearea unor coduri comerciale pentru produsele electronice uzate, care să permită o mai bună observare a traseului lor.