Graba unui şofer care a depăşit o maşină oprită la o trecere de pietoni a provocat, ieri, moartea unui bătrîn care traversa strada regulamentar. Martorii spun că Laurenţiu Ioniţă, aflat la volanul unei maşini marca Skoda Octavia, înmatriculată TL-02-WUZ, se deplasa pe DN2A, dinspre localitatea Ovidiu, spre Constanţa. Ajuns în zona cartierului Palazu Mare, în dreptul străzii Dumbrăveni, şoferul a intrat în depăşirea unei maşini care oprise la o trecere de pietoni şi l-a lovit în plin pe Moise Neagu, de 75 de ani, din Cernavodă, care traversa strada pe marcaj. În urma impactului, bărbatul a fost grav rănit iar o ambulanţă l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale. Purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Florian Stoian, a declarat: „Pacientul a fost adus în stop cardio-respirator iar medicii au făcut tot posibilul pentru a-l salva însă bărbatul a murit pe masa de resuscitare”. Şoferul a fost testat cu aparatul Drager dar rezultatul a fost negativ. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii i-au întocmit dosar penal lui Laurenţiu Ioniţă pentru ucidere din culpă.