OMS cere măsuri drastice pentru a opri cea mai gravă epidemie de Ebola din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

OMS cere măsuri drastice pentru a opri cea mai gravă epidemie de Ebola din lume

Externe 27 Iunie 2014 / 13:35 229 accesări

O epidemie de Ebola, izbucnită în Guineea, s-a transformat într-o criză transfrontalieră care s-ar putea răspândi în mai multe țări, avertizează Organizația Mondială a Sănătății, care a făcut apel la măsuri drastice pentru a opri această epidemie mortală. În pofida eforturilor depuse de autoritățile naționale de sănătate și de organizațiile internaționale de ajutor pentru a opri răspândirea bolii, OMS a înregistrat 635 de cazuri, dintre care 399 de decese, în Guineea, Sierra Leone și Liberia de la izbucnirea epidemiei, în luna februarie. Această criză a înregistrat cel mai mare număr de decese de la apariția Ebola în Africa Centrală în 1976, iar numărul infecțiilor continuă să crească. Ebola - cu o rată a mortalității de până la 90% în condițiile în care nu există un vaccin sau un tratament cunoscute - nu a mai apărut până acum în regiunea Africii de Vest. Virusul Ebola produce inițial febră mare, dureri de cap, dureri musculare, conjunctivită și slăbiciune, înainte de a trece la o fază mai severă, cu vărsături, diaree și hemoragii interne și externe.

Taguri articol


12