OMS cere măsuri împotriva epidemiei de rujeolă! E vizată și țara noastră!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

OMS cere măsuri împotriva epidemiei de rujeolă! E vizată și țara noastră!

Sănătate 04 Aprilie 2017 / 16:07 483 accesări

Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin dr. Zsuzsanna Jakab, directorul OMS pentru Europa, le solicită Italiei și României să ia măsuri de urgență pentru a stopa creșterea numărului de îmbolnăviri de rujeolă (pojar) din aceste țări, conform unui material publicat luni de euronews.com, scrie Agerpres. În perioada august - ianuarie au fost diagnosticate 1.532 de cazuri de rujeolă în România, comparativ cu doar 463 în cele șase luni anterioare, conform OMS. În Italia numărul cazurilor s-a triplat în lunile decembrie și ianuarie. ”Le solicit tuturor țărilor în care sunt prezente endemii să ia urgent măsuri pentru oprirea transmiterii rujeolei pe teritoriul lor și tuturor țărilor care au reușit deja acest lucru să rămână în gardă și să mențină un nivel ridicat al imunizării (...) Împreună trebuie să ne asigurăm că progresul făcut cu greu în direcția eliminării regionale (a rujeolei) nu este pierdut”, a declarat dr. Zsuzsanna Jakab. ”Dacă ne gândim la progresul constant către eliminare (-a acestei boli) înregistrat în ultimii doi ani, creșterea numărului de îmbolnăviri de rujeolă în Europa este cu atât mai îngrijorătoare”, a mai susținut ea, adăugând că gradul excepțional de mobilitate din prezent face ca nicio persoană și nicio țară să nu se poată considera ferite de virusul rujeolei. Noi "focare vor apărea în continuare în Europa și în alte părți ale lumii, până când fiecare țară va ajunge la nivelul de imunizare necesar pentru protejarea întregii populații". Atât Italia, cât și România au rate de imunizare mai mici de 95%, nivel pe care OMS îl consideră necesar pentru a preveni apariția unor noi focare epidemice. Bătrânul Continent este și liderul mondial în ceea ce privește lipsa de încredere în vaccinuri. În Franța, spre exemplu, 40% dintre respondenții la un studiu de evaluare a încrederii populației în vaccinuri (Vaccine Confidence Project 2016) susțineau că nu cred că vaccinurile sunt sigure, în timp ce aproximativ 1 din 5 persoane din Italia și România nu are încredere în vaccinare, conform Euronews.

Taguri articol


12