OMS: Mortalitatea maternă a scăzut cu 44% față de 1990

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

OMS: Mortalitatea maternă a scăzut cu 44% față de 1990

Sănătate 12 Noiembrie 2015 / 16:28 493 accesări

Mortalitatea maternă la nivel mondial scăzut cu 44% față de nivelul din 1990, însă doar nouă țări au reușit să îndeplinească obiectivele stabilite de Organizația Națiunilor Unite în acest domeniu, potrivit cifrelor publicate joi de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și citate de AFP. Potrivit lui Lale Say, coordonatoarea Departamentului pentru Sănătatea Reproducerii și Cercetare din cadrul OMS, „este un progres imens, dar progresele sunt inegale" în lume, în condițiile în care 99% dintre decese sunt înregistrate în țările în curs de dezvoltare, a declarat aceasta la o conferință de presă. Îmbunătățirea sănătății materne este unul dintre cele opt Obiective de Dezvoltare ale Mileniului, adoptate de comunitatea internațională în 2000. Potrivit acestui raport publicat simultan în revista medicală britanică „The Lancet“, 303.000 de femei au murit în 2015 din cauza unor complicații apărute în timpul sarcinii sau într-o perioadă de până la șase săptămâni după naștere, în scădere față de 532.000 în 1990.

Taguri articol


12