Omul Anului 2009

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Omul Anului 2009

Monden 17 Decembrie 2009 / 00:00 296 accesări

Preşedintele Trezoreriei americane, Ben Bernanke, a fost desemnat Omul Anului 2009 de revista ”Time”, pentru rolul jucat de oficial în soluţionarea celei mai severe crize financiare mondiale din ultimii 80 de ani. ”Rareori ne-a fost dat să întâlnim o ilustrare atât de perfectă a clişeului . Ben Bernanke nu numai că a învăţat lecţiile istoriei, ci a scris el însuşi istoria şi s-a asigurat că nu o va repeta”, a declarat, într-un comunicat, editorul executiv al publicaţiei ”Time”, Richard Stengel.

Ben Bernanke se află în centrul atenţiei în SUA încă de la momentul istoric septembrie 2008, când întregul sistem financiar american se afla pe marginea prăpastiei. Decizie după decizie, ideile lui au avut un impact asupra vieţii fiecărui american. ”Leadership-ul creativ al lui Bernanke a transformat anul 2009 într-o perioadã de redresare, dintr-una de depresiune cataclismicã, iar acest om posedă încă o influenţă fără egal asupra banilor noştri, locurilor de muncă, economiilor şi viitorului nostru”, arată Michael Grunwald, redactor al revistei ”Time”. Ben Bernanke, ”student atent al Marii Depresiuni”, a devenit, între timp, un personaj arhicunoscut pe plan global şi este considerat principalul motiv pentru care actuala generaţie a evitat ”o depresiune cataclismică proprie”.

Printre ceilalţi candidaţi vizaţi de ”Time” pentru Omul Anului 2009 se numără generalul Stanley McChrystal, comandant al forţelor armate americane în Afganistan, urmat de ”muncitorul chinez”, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, Nancy Pelosi, atletul Usain Bolt, co-fondatorul şi directorul general al Apple, Steve Jobs şi preşedintele SUA, Barack Obama, laureatul de anul trecut. Revista ”Time” desemnează un Om al Anului în fiecare an din 1927.

Taguri articol


12