Există o nomenclatură aparte. Aceea a omului care nu face nimic. Din acest punct de vedere, el se consideră foarte important şi preţios. Omul care nu face nimic dă tot timpul din gură. Din anumite considerente personale, ţipă că este nedreptăţit. De pildă, este supărat că nu i-au făcut şi lui un minister. Într-un fel, omul are dreptate. De-a lungul istoriei noastre capitaliste, am remarcat foarte mulţi miniştri care nu au făcut nimic la viaţa lor. Spun asta pentru că frecatul mentei nu se pune ca activitate utilă, fiind trecut la rubrica pasiuni şi aptitudini. Rar e cîte un ministru care să lase ceva în urma lui. Sigur, nu mă refer la cei care poluează atmosfera cu inactivitatea lor. Practic, nu înţeleg de ce individul este tratat cu atîta lipsă de afecţiune. Puteau să-i aranjeze şi lui un minister mai mititel decît al Elenei Udrea. Dar, desigur, unul confortabil unde să-şi piardă vremea la un nivel înalt. Una este să nu faci nimic ca un simplu mujic şi alta e să freci menta, iată, revin la această formulă consacrată, ca demnitar. Tipologia lui pierde-vară este una cît se poate de complexă. A trecut de la vară la mai multe anotimpuri. Pentru că are timp berechet, omul care nu face nimic ţese intrigi, face scenarii şi analizează viitor de aur ţara are. Dacă tot vorbim de confort şi binefacere, în sensul că facerea de bine e... chestia aia de mamă, trebuie spus că personajul nostru tînjeşte după un loc în Parlament. Acolo este legiferat statutul omului care nu face nimic. Acela este cadrul în care se extinde şi se manifestă în largul lui. E mediul său natural şi propice aspiraţiilor parazitare care îi domină existenţa. În Parlament, se poate exprima divers şi expresiv prin: moţăială, căscatul gurii, aţipire rapidă, stat la taifas ca la stat, adică pe banii statului, cleveteală de doi lei, fabricarea de biluţe elastice în nări, lectura presei printre dinţi, întins precum măgarul în faţa Primăriei, şuşoteli pe culoarul ocupat de blonda de la Turism, haleală pe nimic la bufet, aţipit, dulce aţipit, dialoguri politice prin somn, aghioase, avioane din hîrtia recoltată din agenda de lucru, integrame la minut, pupat piaţa independenţei etc. După cum se ştie, Palatul Poporului este luminat cu generozitate în tot timpul zilei. Este un mare avantaj pentru omul care nu face nimic. Fiind lumină peste tot, ştie cum să se ferească de muncă. Ca vechi mecanizator, a rămas adeptul lozincii conform căreia munca este pentru tractoare. Dar, după cum se ştie, în România, nici tractoare nu mai sînt. Şi, atunci, scuzaţi, cine naiba să mai muncească! Omul care nu face nimic este cunoscut ca mare moralist. Cu toate că tot timpul picoteşte ca o găină beată, nu se dă în lături de la teoria chibritului, chiar şi pentru cei care nu fumează. El ne vorbeşte nouă despre rolul educativ al muncii în societate! În astfel de momente, te apucă cînd rîsul, cînd plînsul. Depinde de tematica abordată.