Există în primării oameni care răspund de metabolismul statuilor. Pentru ca o statuie să fie gîdilată în timp util, s-au creat posturi de conducere pe acest profil. Sînt aşadar directori sau viceprimari cu statuile. Pentru unii dintre ei, această funcţie reprezintă treapta cea mai de sus, poate chiar absolutul în materie de avansări şi promovări politice. Statuia, ca obiect de activitate, poate constitui capătul de linie al unor trocuri politice făcute pe genunchi. Nu ştiu dacă iese vreun ghişeft din treaba asta, dar sînt personaje care ar face orice pentru o funcţie, chipurile, importantă. Munca, să fim bine înţeleşi, cu statuile nu este una simplă şi lipsită de responsabilitate. Fiind vorba de bibileală, e musai să împaci pe toată lumea, pentru că nu ştii niciodată peste statuia cui dai! În acest domeniu, este vitală munca de la om la statuie, comunicarea afectivă şi bagajul de cunoştinţe istorice. Vreau să zic, bagajul minim… Sigur, ideal ar fi ca omul cu statuile să fie imparţial şi apolitic, abil şi versat în a împăca şi capra şi varza. Din păcate, disputele politice se răsfrîng şi asupra statuilor, dovadă ponderea găinaţului pe unele dintre ele, care poartă amprenta unor anumite culori politice. În astfel de situaţii, statuile devin automat victimele unor vendete politice. Mai nou, de pildă, la Primăria Capitalei, starea statuilor interesează mai mult decît starea naţiunii. Aud că unul dintre noii viceprimari a primit sarcini importante pe linia racolării statuilor într-un anumit partid. Poate în PD-L, cunoscute fiind ambiţiile celor care vor să transforme această formaţiune politică într-un partid-balon. Una dintre obligaţiile viceprimarului este aceea de a purta o batistuţă la buzunarul de la piept, pentru că, la noi, sînt şi statui care plîng! Omul cu statuile trebuie să dea dovadă de multă maleabilitate şi înţelegere, să aibă răbdare în discuţiile pe care le poartă cu fiecare monument în parte, fie că e vorba de victoria socialismului, fie că se face trimitere la vreun simbol al capitalismului de cumetrie. El răspunde şi de soclurile părăsite de diverşi foşti conducători comunişti, marxişti şi leninişti. Spun unii că Lenin ar fi fost furat, dar noi ştim că a fost dat jos... Cînd vrei să-ţi tragi un adversar politic pe “linie moartă” de-a binelea, îl promovezi la departamentul statui, chiar dacă, de pildă, într-un oraş de provincie nu există decît una sau două, şi alea anonime. Departamentul statui seamănă foarte mult cu un cimitir al elefanţilor. În general, aici, îşi lasă fildeşul uzat cei care au fost puşi de formă în diverse funcţii. Statuile pot fi receptate şi ca o masă importantă de manevră în timpul alegerilor. Partidele care nu au un trecut istoric fac trimitere la statui. Din punct de vedere turistic, da, contează, dar nu şi politic. Poate că în departamentul amintit ar trebui să fie incluse şi statuile din Parlamentul României, care nu sînt din ceară, cu toate că feţele unora au această paloare. Omul cu statuile trebuie să cunoască mai multe limbi străine, pentru că, exact ca şi în cazul politicienilor, nu te înţelegi cu ele pe româneşte. Experienţa acumulată în periatul şefilor poate influenţa pozitiv cariera directorului sau viceprimarului care răspunde de soarta şi metabolismul statuilor. Să nu uitaţi periuţa şi cutia cu bezele!