Omul de afaceri Gheorghe Stelian a fost dus la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Omul de afaceri Gheorghe Stelian a fost dus la DNA

Politică 10 Februarie 2015 / 19:31 370 accesări

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, vizat în dosarul Alinei Bica şi în dosarul Microsoft, a venit, în această seară, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde este audiată Elena Udrea. Alături de Gheorghe Stelian a fost adus şi Alexandru Faur. Omul de afaceri părea supărat, era neînsoţit de avocat, deci putem bănui că a fost luat prin surprindere. Nu se ştie care au fost discuţiile din interior, dar Elena Udrea se află de peste şapte ore în sediul DNA. Peste cinci ore a studiat dosarul Microsoft şi apoi se pare că au apărut disensiuni între cei doi avocaţi care o apără pe Udrea, potrivit unor surse din interior.Gheorghe Stelian a făcut denunţ în acest dosar și şi-a recunoscut toate faptele. Nu ştim dacă a dat detalii şi despre Elena Udrea, însă dacă a făcut-o este posibil ca ea să se aleagă cu un nou dosar penal. Gheorghe Stelian este acuzat, în dosarul Alinei Bica, de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. În 15 decembrie 2014, Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ar fi aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. În perioada ianuarie 2011-2012, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit, de la Stelian, suma totală de 16 milioane de euro, în tranşe, în schimbul influenţei exercitate asupra a doi membri ai Comisiei Centrale a ANRP: Alina Bica şi Sergiu Diacomatu, pentru asigurarea soluţionării a două dosare de despăgubire, printre care cel pentru terenul de peste 13 hectare din Capitală. Totodată, Stelian, motivat şi de valoarea uriaşă a sumei pe care urma să o primească, a acceptat solicitarea lui Alin Cocoş de a cesiona 25% din drepturile de despăgubire la trei persoane, indicate de acesta, în schimbul susţinerii cauzei sale la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În ceea ce priveşte acuzaţiile din dosarul Microsoft, anchetatorii spun că, în 2009, Dorin Cocoş, în baza unei înţelegeri cu Gheorghe Ştefan şi cu Gabriel Sandu, ar fi pretins de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu nouă milioane de euro pentru el, 3.996.360 de euro pentru Ştefan şi 2,7 milioane de euro pentru Sandu. Banii ar fi fost ceruţi de Dorin Cocoş pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Gabriel Sandu, precum şi asupra altor persoane din Guvern şi, respectiv, din Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul de Finanţe, pentru a asigura firmelor susţinute de Florică adjudecarea contractului de licenţiere Microsoft din anul 2009. Cocoş ar fi primit de la Florică, prin intermediul lui Pescariu, suma de nouă milioane de dolari. Anchetatorii susţin şi că din verificarea extraselor de cont rezultă că, în mai 2012, Dinu Pescariu a efectuat o plată în sumă de 2,5 milioane de euro către Gheorghe Stelian, persoană implicată în proiecte imobiliare împreună cu Dorin Cocoş. "În cursul anului 2010, o persoană din anturajul lui Gheorghe Stelian a preluat creanţa aferentă creditului de 3,26 milioane de euro contractat de Udrea Elena Gabriel la BRD-Group Societe Generale SA", au mai arătat procurorii.



12