„Omul. Mediul. Poluarea”, la a treia ediţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Omul. Mediul. Poluarea”, la a treia ediţie

Justiție 04 Iunie 2010 / 00:00 348 accesări

Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului, Catedra de Chimie din cadrul Universităţii Ovidius, în colaborare cu Societatea de Chimie, Asociaţia Europeană pentru Ştiinţe Chimice şi Moleculare (EuCheMS) şi Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează, astăzi, a treia ediţie a proiectului „Omul. Mediul. Poluarea”. Evenimentul va debuta începând cu orele 9.00, în Aula Magna a Universităţii Ovidius Constanţa, situată în b-dul Mamaia, nr. 124. Scopul manifestării este înţelegerea modului în care umanitatea este legată de natură, conştientizarea elevilor asupra efectelor negative ale poluării mediului şi implicarea în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile faţă de mediul înconjurător şi comunitate. La manifestare vor participa 120 de elevi de gimnaziu şi liceu din judeţul Constanţa înscrişi la cele trei secţiuni: comunicări orale, postere şi activităţi experimentale în scopul interpretării efectelor factorilor poluanţi asupra echilibrului ecologic. Activităţile experimentale vor demonstra abilitaţile practice şi îndemânarea de a realiza investigaţii experimentale în scopul dezvoltării personalităţii tinerilor prin formarea unor competenţe sociale, cum ar fi: comunicarea, munca, integrarea şi asumarea rolurilor în echipă.

Taguri articol


12