În diverse situaţii, omul vrăjeală îţi face capul mare. De cînd a intrat în politică, şi-a perfecţionat vrăjeala. Înainte, într-o perioadă empirică, era mai brutal. De pildă, făcea gargară cu gaz. Sigur, în aceste condiţii, îi puţea gura groaznic. În timp, şi-a schimbat fundamental obiceiurile. Cînd te vrăjeşte, precizez, ca politician, te ia la sentiment. Mai întîi, ca un hoţoman ce este, te gîdilă sub bărbie. Că o fi, că o păţi… Pînă te ameţeşte. Dacă aţi observat, vrăjeala prinde bine la popor. Depinde cum i-o livrezi. Fie pe bază de picături de telenovelă, fie prin intermediul unor demonstraţii ieftine cu mulţi figuranţi în scenă. Cînd este cuprins de amorul vrăjelii, politicianul guraliv te bumbăceşte cu promisiuni. În ansamblu, vrăjeala este reprodusă prin diverse mijloace de exprimare propagandistică. De regulă, se folosesc vorbele dulci. În contact cu vorba dulce, populaţia de la sate şi oraşe cade pe spate. Poate că, într-o oarecare măsură, sînt afectaţi cei care suferă de diabet. Vrăjeala cu vorbe dulci este siropoasă. Uneori, de ce să nu o spun, chiar greţoasă. În materie de vrăjeală parşivă, se remarcă numeroşi lideri. Unul dintre ei este Becali, un monument de vrăjeală. Sînt politicieni care stăpînesc foarte bine mecanismul patriotismului ieftin. Mai nou, în loc de cuvîntări, ne spun poezii. Ca să ne impresioneze, apelează la vrăjelile cu cascadorii. Cu alte cuvinte, pozează în victime. Mimează, de pildă, cum urcă dumnealor pe muntele lui Sisif. E criză? Se fac şi ei că trăiesc ca toţi ceilalţi cetăţeni ai patriei. Circulă cu maşini autohtone, ca să ne impresioneze pe noi că sînt patrioţi adevăraţi. În realitate, e o vrăjeală la mijloc de te apucă scîrba! O altă caracteristică a vrăjelii de partid este mişcarea continuă. Această mişcare a devenit apanajul celor care ne duc permanent cu vorba. Promit una şi fac alta. Tot o vrăjeală! Guralivii pun un accent deosebit pe tehnica îmbrobodirii. Ăştia, indiferent de anotimp, te îmbrobodesc cu o eficienţă maximă. Apogeul vrăjelilor politice este atins întotdeauna în campaniile electorale. Tendinţa tuturor politicienilor este ilustrată de un singur obiectiv - să promită şi luna de pe cer, chiar cu riscul provocării unor eclipse totale. Din vrăjeală, în starea ei primară, unii dau în vrăjitorii. Cred că dacă strîmbă din nas schimbă ceva în ţara asta! Aiurea! În loc să treacă la activităţi concrete, politicienii ne fredonează diverse serenade. Guvernanţii vorbesc în dodii. E cîte un ministru care străluceşte de cîtă vrăjeală are în el. Cu un tupeu ieşit din comun, ne arată la tablă curba de sacrificiu generată de vrăjeala lui. Idiotul! Păi, crede domnia sa că o să ieşim din rahat cu vrăjeli ieftine? În această perioadă de adînci prefaceri, cu un larg ecou, se dospesc vrăjelile pentru alegerile prezidenţiale. Vrăjitorul şef îşi ascute limba după modelul consacrat al lupului din “Capra cu trei iezi”. Vrea să-şi schimbe vocea, pentru că, vorba aia, cu năravul este foarte greu!