Guvernul este hotărât să taxeze partea excepţională a profiturilor obţinute de companiile de energie şi gaze în urma liberalizării tarifelor, iar autorităţile trebuie să negocieze cu OMV pentru a stabili cel mai bun moment de introducere a acestor taxe, a declarat Florin Georgescu pentru Bloomberg. \"Autorităţile române trebuie să negocieze cu OMV pentru a stabili când ar fi cel mai bun moment pentru implementarea acestei legi: la începutul lui 2013 sau în a doua jumătate a anului viitor\", a afirmat ministrul Finanţelor, într-un interviu. Directorul general al OMV, Gerhard Roiss, a declarat recent pentru Ziarul Financiar că investiţiile OMV Petrom vor depinde de \"stabilitatea fiscală şi reglementări\". El a avertizat că orice schimbare în acest sens va afecta investiţiile Petrom. Premierul Victor Ponta a anunţat miercuri că va efectua, la 18 iunie, o vizită oficială în Austria, ocazie cu care va discuta cu reprezentanţi ai companiilor austriece din domeniul gazelor şi petrolului cu investiţii în România, inclusiv despre calendarul liberalizării preţului la gazele naturale. Guvernul s-a angajat faţă de FMI să elimine treptat preţul reglementat la gazele naturale pentru consumatorii industriali până la sfârşitul anului 2014, dar ar putea prelungi perioada până la finele lui 2015 dacă vor exista diferenţe prea mari între preţul mediu european şi cel de import. Preţurile reglementate la gaze pentru consumatorii industriali vor fi majorate începând din luna decembrie a acestui an şi vor ajunge la nivelul mediu al preţurilor internaţionale la gaze până la finele anului 2014 într-o manieră în general liniară. Pentru consumatorii casnici, preţurile reglementate la gaze vor fi majorate începând cu luna iulie a anului viitor şi vor continua să crească la nivelul preţului internaţional până în decembrie 2018.
Guvernul a transmis FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale un proiect de foaie de parcurs privind eliminarea treptată a tarifelor reglementate la gaze. Foaia de parcus va fi aprobată printr-un memorandum guvernamental, urmând ca ulterior să fie făcută publică, iar \"parametrii cheie\" din acest document vor fi incluşi în Legea gazelor. Tarifele plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, din considerente de protecţie socială, dar Comisia Europeană şi FMI au cerut Guvernului să liberalizeze piaţa, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.