Duma de Stat, Camera Inferioară a Parlamentului rus, a adoptat vineri în a treia şi ultima lectură, controversatul proiect de lege în care organizaţiile neguvernamentale care primesc finanţare externă sunt calificate drept „agenţi străini”. Potrivit noului act normativ, statul are dreptul de a supune unui control mai sever ONG-urile introduse în lista agenţilor. Documentul mai stipulează ca respectivele ONG-uri să se prezinte drept „agenţi ai străinătăţii” în toate comunicările sau activităţile publice şi le constrânge la un control financiar foarte strict.
Textul a fost dur criticat de apărătorii drepturilor omului din Rusia şi din străinătate, care au solicitat renunţarea la titlul de agent, cu conotaţia de spion. Pe 18 iulie, legea va fi dezbătută şi de Consiliul Federaţiei, Camera Superioară, după care urmează să fie promulgată de preşedinte. Noua lege se înscrie în linia stabilită de preşedintele Vladimir Putin, care i-a acuzat în ultimele luni pe liderii opoziţiei şi ai unor ONG-uri, care au denunţat fraude electorale la alegerile legislative din luna decembrie, că lucrează în interesul unor puteri străine, mai precis al SUA.
Forul legislativ a mai adoptat, vineri, la ultima şedinţă din sesiunea parlamentară de primăvară, şi proiectul de lege privind revenirea la răspunderea penală pentru acuzaţia de calomnie. Dacă textul de lege privind ONG-urile a fost susţinut de 374 de deputaţi din totalul celor 450 ai Dumei, cel privind calomnia a trecut cu 238 de voturi ale Rusiei Unite, formaţiune de guvernământ, documentul fiind condamnat cu precădere de Rusia Justă, de centru-stânga. Fracţiunea Rusiei Juste a precizat că susţine înăsprirea pedepsei pentru calomnie, dar a pledat pentru răspundere civilă, şi nu penală. Dacă în forma iniţială, proiectul de lege propunea pedeapsa cu închisoarea până la doi ani pentru calomnie, această prevedere a fost eliminată din textul actului normativ în timpul celei de-a doua lecturi. În schimb, a fost majorată amenda maximă, fixată la cinci milioane de ruble, circa 119.000 de euro. Un grup de jurnalişti a pichetat vineri sediul Dumei de Stat în semn de protest faţă de acest act normativ, dar gestul lor nu a împiedicat adoptarea documentului.